ULTIMĂ ORĂ
Edilul din Ieud a subliniat buna colaborare pe care a avut-o cu reprezentanții administrației județene în tot acest timp, menționând faptul că ajutorul financiar pe care l-a primit în multe alte proiecte care s-au defășurat în plan local au fost vitale pentru finalizarea lucrărilor începute.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea s-a declarat mulțumit de toate proiectele frumoase care se desfășoară în Ieud. ”Sunt șantiere deschise în întrega comunitate, sunt proiecte care vin, toate, în sprijinul localnicilor. Când întâlnesc un primar atât de implicar cum este și Nicolae-Traian David, mă bucur să pot să îl dau exemplu colegilor săi. Buna colaborare care există în Ieud între reprezentanții primăriei și cei ai Consiliului Local, dar și experiența de foarte mulți ani în administrație a edilului sunt determinante pentru bunul mers al comunității. Instituția județeană și eu, personal, în calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, vom fi mereu alături de toate comunitățile locale, susținând toți primarii dedicați cetățenilor care i-au învestit cu încredere”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș