ULTIMĂ ORĂ
Proiectul vizează dezvoltarea activităţilor de economie socială în vederea creşterii calităţii vieţii pentru 50 de tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, 200 de femei aflate în situaţii de risc, 100 de familii care au mai mult de 2 copii, 100 de familii monoparentale şi 250 de persoane de etnie romă.
Beneficiul direct al implementării proiectului este dat de înfiinţarea locurilor de muncă şi angajarea beneficiarilor în cadrul celor 14 structuri de economie socială dezvoltate: crearea a 55 de noi locuri de muncă, din care cel puţin 40 vor fi rezervate grupului ţintă.
Proiectul beneficiază de un impact multiregional, punând accentul pe transferul de produse tradiţionale din zona rurală spre cea urbană, de la nord spre sud. Prin activităţile dezvoltate se urmăreşte integrarea specificului local pe piaţa muncii, aspect ce va aduce plus valoare structurilor de economie socială, prin intermediul cărora dorim să creăm căi de comunicare între nord şi sud, valorificând tradiţiile într-o lume modernă.
Pe termen lung se urmăreşte implementarea unui model de bune practici în ceea ce priveşte sprijinirea grupurilor vulnerabile, promovarea responsabilităţii sociale şi facilitarea îmbătrânirii active.
Partenerii implicaţi în derularea proiectului sunt:
- DIRECŢIA GENERĂ LA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MARAMURES;
- ASOCIAŢIA PROFESIONALĂ NEGUVERNAMENTALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ASSOC;
- ASOCIAŢIA CENTRUL DE CERCETARE ŞI FORMARE A UNIVERSITĂŢII DE NORD BAIA MARE.
Zamfir CICEU - Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş
Tel: 0262.212110; Fax: 0262.213945; Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Claudia BREBAN - Manager proiect
Tel. 0262.211.947; Fax:0262.211.947; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.