Consiliul Județean Maramureș a participat la activitățile din regiunea Emilia-Romagna cu reprezentanți ai conducerii și ai echipei de proiect, precum și cu un consultant local și 2 cadre didactice universitare cu expertiză în domeniul cercetării și inovării privind ambalajele produselor alimentare, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar ”Nord” Baia Mare, Facultatea de Științe, Departamentul de Chimie Biologie.
Regiunea Emilia-Romagna, identitate regională puternică și cultură dezvoltată în privința produselor locale și tradiționale
Seria acțiunilor Peer Review a debutat cu Seminarul "Ambalarea produselor alimentare din Emilia-Romagna: perspective de inovare și sustenabilitate", la Bologna, pe 12 februarie 2019. Prezentările și discuțiile s-au referit la cadrul regional privind ambalarea produselor alimentare locale, exemple de cooperare la nivel regional de tip public-privat, precum și la preocupări și realizări în domeniul ambalajelor inovative, cu accent pe păstrarea calității produselor, reducerea consumului de materiale care afectează mediul, reutilizarea și reciclarea ambalajelor.
Regiunea Emilia-Romagna este caracterizată printr-un grad ridicat de dezvoltare a inițiativei antreprenoriale în domeniu, cu peste 5000 de firme în industria alimentară și peste 300.000 de lucrători în sectorul agro-alimentar. Produsele alimentare locale sunt cunoscute în întreaga lume, 78 dintre acestea fiind certificate la nivel european drept produse cu Indicație Geografică Protejată (IGP) sau produse cu Denumire de Origine Protejată (DOP).
În regiunea Emilia-Romagna funcționează numeroase companii care contribuie la dezvoltarea și corelarea lanțului alimentar local, de la producerea de utilaje pentru ambalaje, realizarea de produse de calitate după rețete tradiționale, fabricarea de ambalaje care să păstreze prospețimea și să fie prietenoase cu mediul, până la asigurarea de servicii integrate de cercetare, promovare, distribuție, transport și reciclare.
Clusterele sunt elemente cheie la ale parteneriatului public-privat, reunind fermieri, mici producători, companii, universități, centre de cercetare și autorități publice regionale. Prin intermediul clusterelor se folosesc în comun resurse educaționale, de cercetare și de producție și se derulează proiecte majore cu scopul inovării și transferului tehnologic în domeniu. Rețeaua de înaltă tehnologie a regiunii Emilia-Romagna este compusă din 94 de laboratoare de cercetare și 17 centre de inovare, dezvoltând astfel un important avantaj competitiv la nivel național și internațional.
Vizite la companii din regiunea Emilia-Romagna: Abordări inovative și cooperare regională pentru ambalaje alimentare care să protejeze mediul
În 12 februarie 2019, echipa de experți a vizitat o companie din Imola, cu o tradiție de 100 de ani în industria ceramică și fabricarea de utilaje pentru ambalaje alimentare. Cu o preocupare permanentă în introducerea inovării și retehnologizare, SACMI constituie un exemplu de continuitate în domeniu, dar și de adaptare la condițiile de piață și la cerințele de protecție a mediului.
Grandi Salumifici Italiani din Modena este o companie care fabrică mai multe sortimente de produse procesate din carne, acordând o atenție specială produselor IGP și DOP. În cadrul vizitei din 13 februarie 2019, a fost prezentat procesul de fabricație și modul de ambalare a produselor tradiționale, cu scopul de a reduce greutatea ambalajului și cantitatea de plastic, dar și de a folosi materiale noi, biodegradabile, care să păstreze calitatea și să prelungească perioada de valabilitate a produselor.
Vizita la consorțiul ACETUM, derulată tot în 13 februarie 2019, a evidențiat importanța colaborării dintre producătorii de oțet balsamic din Modena pentru a realiza în comun ambalarea, etichetarea și promovarea produselor, sub marca – Oțet Balsamic de Modena: produse cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și produse cu Denumire de Origine Protejată (DOP).
La Casa Mazzeti din Cavezzo, care face parte din consorțiul ACETUM, participanții la Peer Review au aflat detalii despre modul de fabricare a oțetului balsamic de Modena și despre rețeta tradițională de producere a sortimentelor DOP. Oțetul balsamic tradițional de Modena (DOP) este obținut în mod tradițional, din must fiert manual, care este apoi maturat în baterii compuse din 7 butoaie din lemn de diverse esențe, obținându-se mai multe sortimente, în funcție de perioada de maturare cuprinsă între 12 și 25 ani.
Ultima vizită din cadrul evaluării Peer Review a avut loc pe 14 februarie 2019, la fabrica de ambalaje pentru fructe și legume ”CSO” și ”CPR System” din Ferrara, unde participanților la Peer Review le-a fost prezentat sistemul integrat de producție, transport, colectare, reparare, reutilizare și reciclare a lădițelor pliabile pentru legume și fructe.
Recomandări pentru lanțul alimentar din regiunea Emilia-Romagna
Pe baza observațiilor și discuțiilor de pe parcursul celor trei zile de activități, echipa de experți a proiectului Food Chains 4 EU a analizat elementele de interes și a stabilit o serie de recomandări preliminarii, care au fost prezentate în cadrul seminarului din data de 15 februarie 2019, la Bologna:
- acordarea de consultanță, instruire și sprijin financiar pentru IMM-uri, pentru a facilita accesul acestora la cercetare;
- creșterea cooperării la nivel public-privat pentru a identifica noi tipuri de ambalaje sustenabile și tehnologii asociate;
- realizarea de campanii de conștientizare a consumatorilor privind importanța ambalajelor care protejează mediul;
- autoritățile regionale ar trebui să sprijine IMM-urile pentru a se conforma cu reglementările europene în domeniul ambalajelor alimentare sustenabile, prin acordarea de stimulente financiare;
- corelarea între diversele programe de finanțare ale UE, pentru următoarea perioadă de programare.
- dezvoltarea de scheme de finanțare pentru reducerea deșeurilor în domeniul ambalajelor alimentare.
Pe baza raportului final al echipei de experți, regiunea Emilia-Romagna va elabora planul de acțiune care va fi pus în aplicare în a doua fază a Proiectului Food Chains 4 EU.
Inițiativa ”Bun de Maramureș”: Consiliul Județean Maramureș și-a propus ca, în cadrul Proiectului Food Chains 4 EU, să dezvolte un plan de acțiune privind inițiativa ”Bun de Maramureș”, cu scopul de a sprijini și promova produsele locale.
Proiectul ”FoodChains 4 Europe - FC4EU (Lanțuri alimentare pentru Europa)” este implementat de Consiliul Județean Maramureș în perioada 2017-2021, fiind finanțat prin Programul Interreg Europe cu scopul de a îmbunătăți punerea în aplicare a politicilor regionale care să stimuleze furnizarea de inovare pentru a crea lanțuri alimentare durabile, în cinci regiuni participante: Flevoland (Olanda), Plovdiv/ Sofia (Bulgaria), Emilia-Romagna (Italia), Maramureș (România) şi Greater Manchester (Marea Britanie): https://www.interregeurope.eu/foodchains4eu.