Primul proiect realizat în Maramureș prin PNRR, reabilitarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Sighetu Marmației, intră în linie dreaptă

Consiliul Județean Maramureș a aprobat, în ședința extraordinară de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Sighetu Marmației, primul proiect realizat în Maramureș prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Valoarea totală a investiției finanțată prin Valul Renovării este de circa 8,1 milioane de lei, durata pentru lucrările de reabilitare fiind estimată la 24 de luni.
„Vom scoate imediat la licitație lucrările de reabilitarea a Centrului Școlar de Educație Incluzivă de la Sighet pentru că ne dorim să folosim cât mai repede și mai eficient banii pe care îi avem la dispoziție prin PNRR, componenta Valul Renovării. Mai avem alte trei școli care vor fi renovate prin același mecanism, din fonduri europene, și îmi doresc să le scoatem și pe acestea la licitație cât mai curând” a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

Pe lângă Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Sighet, pe lista de proiecte depuse de Consiliul Județean Maramureș pentru reabilitare pe componenta Valul Renovării se mai află Școala gimnazială specială Baia Mare, Centrul de recuperare și reabilitare al persoanelor cu handicap din Sighetu Marmației, valoarea finanțată din bani europeni a acestor trei proiecte fiind de aproximativ 17,7 milioane de lei.

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean a fost aprobată, de asemenea, și rectificarea bugetului, prin introducerea în bugetul de venituri și cheltuieli a obiectivului”Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației” cu suma de 147,9 milioane de lei, din care pentru anul 2022 suma de 4,7 milioane de, iar în anii ulteriori suma de 143,2 milioane de lei, conform subvențiilor aprobate de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Transporturilor.

Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare - POIM, durata de implementare prevăzută fiind de 24 de luni.

Acest obiectiv de investiții are o importanță strategică pentru Maramureș și România, iar odată realizat va contribui la dezvoltarea economică a județului, va dezvolta infrastructura rutieră din zona Sighetu Marmației și va crea noi legături externe, benefice pentru schimburile comerciale și pentru mobilitatea cetățenilor.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.