ULTIMĂ ORĂ
Un alt proiect similar, este cel de modernizare și dotare a ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în valoare de 19,8 milioane de lei, care a fost, de asemenea, aprobat spre finanțare prin PNRR.
Astfel, cele două proiecte aprobate de aleșii județeni în septembrie 2022, privind dezvoltarea și modernizarea ambulatoriilor integrate ale celor două unități spitalicești aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș, au finanțarea asigurată, iar odată implementate vor crește calitatea serviciilor medicale oferite pacienților.
„Așa cum am promis la începutul mandatului, atragem bani europeni în Maramureș, care să aducă dezvoltare și bunăstare pentru maramureșeni. Este foarte important să dezvoltăm infrastructura medicală, pentru ca maramureșenii să aibă acces la servicii medicale de cea mai înaltă calitate. În continuare, vom face eforturile necesare pentru ca toate proiectele la care lucrăm să primească finanțare și să onorăm toate promisiunile făcute maramureșenilor”, a declarat președintele administrației județene, Ionel Bogdan.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș