Accessibility Tools

Preşedintele Consiliului Judeţean s-a întâlnit cu ambasadorul Franţei

30 Octombrie 2012 1522
Venit în vizită în Maramureş, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a avut ieri, 29 octombrie o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu. Ambasadorul a fost însoţit de Christophe Pomez – directorul Insitutului Francez din Cluj Napoca şi deconsilierul politic Xavier Marette.

Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe problematica păstrării şi conservării patrimoniului şi tradiţiei maramureşene şi pe măsurile care ar trebui luate în acest sens. „Am fost în Maramureş în urmă cu douăzeci de ani iar acum îl găsesc puţin diferit. Judeţul dumneavoastră are un patrimoniu excepţional, aici încă mai există case din lemn, biserici din lemn. Este foarte important ca acestea să se păstreze. Important este, de asemenea, să existe un echilibru între tot ce se construieşte acum, nou şi modern, şi stilul tradiţional maramureşean”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a precizat că, în perioada de după 1989, în Maramureş s-a construit mult şi nu s-au rescpectat arhitectura tradiţională. „Acum a trecut exuberanţa anilor ’90 şi lumea a început să înţeleagă cât e de important să păstrăm ce este autentic, tradiţional. Acum încep să apară construcţii în stil autentic, dar moderne din punct de vedere al utilităţilor.”

Oaspeţii francezi au precizat că şi Franţa a traversat o asmenea perioadă în care tradiţionalul a pierdut teren în favoarea modernului, însă în timp s-a creat un echilibru între cele două componente. Ei s-au oferit să ofere din experienţa lor comunităţilor care trec acum prin asemenea etape. „Conservarea patrimoniului într-o logică economică este foarte importantă. Maramureşul este o zonă care se pretează la dezvoltarea turismului, fapt care poate aduce o mai bună dezvoltare economică. E important, spre exemplu, ca arhitecţii să informeze locuitorii asupra acestei problematici.” – a adăugat ambasadorul Philippe Gustin.

Pentru a confirma nota de ospitalitate a maramureşenilor, preşedintele Zamfir Ciceu le-a oferit oficialilor francezi câte un album „Biserici de lemn din Maramureş” – ediţie bilingvă româno-franceză.

Biroul de presă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.