Azi, s-a inaugurat Unitatea de Primire Urgenţe

21 Iunie 2013 971
În prezenţa a doi secretari de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat şi Iulian Chiriac, a parlamentarilor maramureşeni şi a oficialităţilor judeţului, a fost inaugurată noua Unitate de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”.

Dacă înainte, condiţiile din Unitatea de Primire Urgenţe erau improprii atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, începând de azi, noul modul de urgenţă - fiind un concept modern şi funcţional - asigură pacienţilor siguranţă şi profesionalism. Secretarul de stat, dr. Raed Arafat a apreciat felul în care arată noua Unitate de Primire Urgenţe.
„Dacă înainte era un labirint, UPU este un concept modern, care va permite abordarea pacienţilor dintr-o altă perspectivă. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare face parte din reţeaua strategică, fapt care a dus la o creştere a fondurilor alocate.” – a adăugat dr. Raed Arafat

„Azi am în sfârşit un motiv de reală bucurie, pentru că este primul obiectiv finalizat, la care şi noi suntem parte. Doresc ca, peste puţin timp, să putem participa cu toţii la finalizarea reabilitării Spitalului Judeţean.” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.

Managerul Spitalului Judeţean, Sorina Pintea a adăugat că îşi doreşte ca Unitatea de Primire Urgenţe să fie un reper pentru activitatea de acest gen din întreaga ţară.

Biroul de presă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.