5 milioane de euro a obținut Ocna Șugatag, pe POR, pentru proiectul ETOS

În cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, desfășurată la Ocna Șugatag, primarul Mihai Ivaszuk a adus vești noi și extrem de îmbucurătoare pentru aleșii locali, dar și pentru cetățenii zonei. Este vorba despre realizarea unor investiții extrem de importante care vin în uma semnării contractului de finanțare pentru proiectul ”Excelență în Turism – Ocna Șugatag”. Suma de 5 milioane de euro a fost obținută din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Investițiile care urmează să fie realizate în Ocna Șugatag vor duce la dezvoltarea infrastructurii pentru creșterea potențialului turistic al stațiunii, dezvoltarea și modernizarea iluminatului public pe toate străzile din perimetrul stațiunii și în zona spațiilor verzi de agreement, realizarea unui spațiu WI-FI în zona Pieței 1 Decembrie etc.
În cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, desfășurată la Ocna Șugatag, primarul Mihai Ivaszuk a adus vești noi și extrem de îmbucurătoare pentru aleșii locali, dar și pentru cetățenii zonei. Este vorba despre realizarea unor investiții extrem de importante care vin în uma semnării contractului de finanțare pentru proiectul ”Excelență în Turism – Ocna Șugatag”. Suma de 5 milioane de euro a fost obținută din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Investițiile care urmează să fie realizate în Ocna Șugatag vor duce la dezvoltarea infrastructurii pentru creșterea potențialului turistic al stațiunii, dezvoltarea și modernizarea iluminatului public pe toate străzile din perimetrul stațiunii și în zona spațiilor verzi de agreement, realizarea unui spațiu WI-FI în zona Pieței 1 Decembrie etc.

La eveniment a fost prezent, alături de reprezentanții administrației locale și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Din partea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest au participat Marcel Boloș și Alexandra Cătană, fiind prezenți și proprietari de pensiuni din Ocna Șugatag.

Mihai Ivaszuk: ”Pe PNDL1 finalizăm canalizarea în Ocna Șugatag, proiect de 1,5 milioane de euro”

Mihai Ivaszuk, primarul din Ocna Șugatag s-a declarat extrem de încântat că s-a reușit semnarea unui nou contract extrem de important pentru comunitate. ”ETOS ne aduce cinci milioane de euro care vor fi folosiți exclusiv pentru creșterea turistică a zonei. Administrația locală muncește însă și la alte proiecte și mă bucur să spun că finalizăm un proiect început pe PNDL1, respectiv canalizarea în Ocna Șugatag, procentul de realizare fiind de peste 98%, iar finanțarea acordată a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro. Pe PNDL2 am semnat un alt contract de finanțare important, respectiv extinderea Liceului Tehnologic Ocna Șugatag, finanțarea obținută fiind de 3,5 milioane de lei. Și pe AFIR avem depuse proiecte de reabilitare a căminelor culturale în toate cele patru sate ale comunei: Ocna Șugatag, Hoteni, Breb și Sat Șugatag. Am obținut suma de 500.000 de euro, urmând să aflăm și câștigătorul licitației. Am depus un proiect în valoare de 70.000 de euro pe GAL Mara – Gutâi, pentru realizarea unui teren sintetic de fotbal în Sat Șugatag. Documentele au fost deja semnate pentru conformitate și proiectul este în evaluare la AFIR. În ceea ce privește fondurile existente la bugetul local, lucrăm pe drumul Pe Zăpoare, în Breb, unde am alocat suma de 30.000 de lei, am suportat peste 120.00 0 de lei cofinanțarea celor patru porți maramureșene, la intrarea în fiecare sat al comunei, în timp ce pentru terenul sintetic din Sat Șugatag am acordat o cofinanțare de 30.000 de lei. Mai avem depus un proiect pe PNDL2, pentru asfaltarea străzilor aflate înafara arealului balnear din Ocna Șugatag, unde am solicitat aproximativ un milion de euro, iar președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea mi-a promis că va susține proiectul la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație Publice”, a precizat primarul din Ocna Șugatag, Mihai Ivaszuk.

Gabriel Zetea: ”Primarul din Ocna Șugatag este un adevărat om de administrație”

Prezent la semnarea contractului ETOS, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și-a exprimat încă o dată aprecierea față de primarul comunei, Mihai Ivaszuk, despre care a arătat că este cu adevărat un om de administrație. ”Mesajul pe care de atâtea ori l-am transmis în cadrul întâlnirilor la care am participat în județ este aplicat cu mare strictețe de primarul din Ocna Șugatag. Aici, înaintea fiecărei ședințe de Consiliu Local, haina politică este dezbrăcată și se urmărește doar interesul cetățeanului. Doresc să îl felicit pe Mihai Ivaszuk pentru implicare și pentru dăruire și m-am bucurat că, în decursul a numai câteva luni, am ajuns de mai multe ori în Ocna Șugatag, de fiecare dată pentru un nou eveniment frumos. Am semnat, recent, contractul de extindere al Liceului Tehnologic din Ocna Șugatag, finanțat pe PDNL1, am acceptat cu mare bucurie invitația de a fi parteneri ai ediției jubiliare Tânjaua Hotenarilor, am revenit la semnarea contractului ETOS și sper să ajung cât mai curând cu alte vești bune privind al doilea proiect depus de administrația locală pe PNLD 2, cel privind asfaltarea străzilor. Atunci când vrei să faci administrație și ești dedicat alegătorilor tăi, rezultatele se văd imediat. Felicit atât edilul din Ocna Șugatag, pe Mihai Ivaszuk, cât și întregul Consiliu Local și aparatul propriu al primăriei pentru determinarea de care dau dovadă și pentru că oferă cu adevărat excelență în turism”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

Versiunea veche a site-ului

site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies.