Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare s-a impus în cadrul muzeelor din ţară ca o unitate reprezentativă pentru muzeologia românească din domeniul științelor naturii, atât prin valoarea deosebită a patrimoniului muzeal, cât şi prin modul de prezentare şi organizare a expoziţiei permanente, şi nu în ultimul rând, prin numeroasele expoziţii realizate în afara graniţelor ţării. Astfel, în urma invitaţiei lansate de către reprezentanţii Muzeului Naţional al Petrolului Zalaegerszeg, Ungaria, Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare va realiza o expoziţie de minerale cu calități estetice deosebite extrase din minele aflate în jurul oraşului Baia Mare. Numărul impresionant de eşantioane oferă regiunii dreptul de a fi considerată cea mai bogată deţinătoare de flori de mină din România. Acest lucru este binecunoscut şi pe plan mondial datorită realizării a peste 40 de expoziţii în afara graniţelor României. Reprezentative sunt cele 7 expoziţii realizate în Ungaria în următoarele localități: Miskolc (1990), Budapesta (2005, 2006), Szolnok (2006), Sopron (2006), Debrecen (2007), Nyirbator (2014).
„Se preconizează organizarea unei expoziţii pe o perioadă de 2-3 luni, începând cu mijlocul lunii mai. În momentul de față se lucrează la selectarea eșantioanelor ce vor fi transportate și expuse, în număr de aproximativ 80 de piese. Se vor întocmi documentele specifice, conform reglementărilor în vigoare, pentru obținerea aprobărilor și a avizului de export temporar de la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, ce funcționează în cadrul Ministerului Culturii” precizeaza Ioan Denut, director al Muzeului de Mineralogie Baia Mare.
Scopul acestei expoziţii este de a face cunoscut o parte a patrimoniului Muzeului Mineralogie din Baia Mare care este cel mai reprezentativ muzeu cu acest specific din ţară şi deţine una din cele mai mari colecţii regionale de minerale din Europa.
MARAMUREŞ
Consiliul Judeţean