ULTIMĂ ORĂ
Marți, 23 iulie 2019, între orele 10.00 și 11.00 vor avea parte de un atelier de confecționat cocarde, împreună cu meșterul popular Valeria Chiuzbăian, iar între 11.00 și 12.00 vor putea realiza coșulețe, botoșei și pălărioare împletite cu acul, în cadrul atelierului de confecționat miniaturi, coordonat de meșterul popular Stela Szilagyi.
Luni, 29 iulie 2019, între orele 10.00 și 11.00 vor putea țese zgărdane, vor înșira mărgele și vor împodobi gulerașe multicolore croșetate, sub atenta îndrumare a meșterului popular Valeria Chiuzbăian, în cadrul atelierului de confecționat podoabe. De la 11.00 la 12.00, toți participanții sunt așteptați de meșterul popular Ana Mețenti, la atelierul de împletit brățări multicolore și floricele din dantelă.
Marți, 30 iulie 2019, între orele 10.00 și 11.00, tot alături de meșterul popular Ana Mețenti se va desfășura atelierul de confecționat păpușele și trăistuțe. De la 11.00 și 12.00, cei prezenți vor avea posibilitatea de a-și personaliza semnele de carte cu monograme și motive tradiționale, în cadrul atelierului de cusut semne de carte, cu meșterul popular Stela Szilagyi.
Toate atelierele se vor desfășura în Muzeul Satului, iar înscrierile se pot face la telefon: 0262-276895, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., sau la sediul nostru: Str. Dealul Florilor, nr. 1, Baia Mare. Prețul unui bilet este de 5 lei.