Accessibility Tools

Mărţişoare vechi şi noi

25 Februarie 2021 350
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții maramureșene. Originea lui străveche a dat naștere mai multor legende, toate bazate pe lupta dintre bine și rău.

De-a lungul vremii, mărțișorul a căpătat diverse forme, de la bănuți de aur sau argint la adevărate opere de artă, însă mereu și-a păstrat șnurul împletit dintr-un fir alb și unul roșu, simboluri ale înțelepciunii și vieții.
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș vă invită să participați la o incursiune în istoria acestui simbol tradițional al primăverii, vizitând expoziția ”Timpul mărțișorului”, în perioada 1 martie – 31 martie 2021.

Conceptul microexpoziției ”Timpul mărțișorului” pornește de la credința populară pentru care mărțișorul are o funcție magică, protectoare, într-un prag temporal important – primăvara, precum și o funcție festivă, care marchează o dată importantă din calendarul popular - 1 martie.

Precum odinioară, omul din popor agăța ici-colo în pomii din ogradă șnurul alb-roșu, vizitatorul este întâmpinat, în mod simbolic, de un copac ornat cu o ploaie de mărțișoare contemporane, lucrate manual.

Prin intermediul punerii în scenă, a microexpoziției, povestea continuă cu un scurt istoric al esteticii și implicit a comportamentului social ce a amanetat micul obiect de podoabă culturii de consum, din a doua jumătate a secolului XX.

Regăsim expuse mărțișoare tipice anilor 1960 – 1980: ancore, potcoave, hornari, inimi – simboluri ale norocului, dragostei, speranței, broșe din anii 1980 – 1990, oferite de comerțul în care se impunea importul și nu în ultimul rând, miniaturi din ceramică, sticlă sau broderii, realizate cu migală de către meșteri populari și artiști plastici de secol XXI, toate acestea fiind suportul nostalgic a ceea ce a însemnat și înseamnă mărțișorul.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.