Zilele trecute a avut loc prima întâlnire a partenerilor din cadrul proiectului „MOBI – Modern Border Infrastructure – Successful Carpathian Region - Infrastructură de graniță modernă pentru o regiune Carpatică…
Distribuția kiturilor cu materiale de protecție pentru categoriile de persoane vulnerabile din Maramureș a continuat și joi, 16 aprilie, în Maramureșul Istoric, după ce miercuri, 15 aprilie, astfel de materiale…
Cadre medicale din 40 de spitale din România au participat joi, 16 aprilie, cu începere de la ora 11:00, la o videoconferință cu medici chinezi, pe tema tratării pacienților depistați…
Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic (CIMST) întrunită în ședință în 10 februarie 2020, a analizat adresa nr. 5525/21.11.2019 a Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, prin care se solicită înființarea unei…
În ședința de îndată a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc săptămâna trecută, în sistem videoconferință, aleșii județeni au aprobat măsurile pentru punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii nr.…