Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș și directorul general al SC Drusal SA, Mihai Apan au prezentat, la ATP, în cadrul unei…
Consiliul Județean Maramureș împreună cu Ordinul Arhitecților din România – filiala Nord-Vest a organizat în anii 2017 și 2018 un concurs de arhitectură, prin care s-a dorit premierea celor mai…
În virtutea caracterului special al relațiilor bilaterale dintre România și Republica Populară Chineză, marcate de prietenia, respectul reciproc și convergența intereselor pe scena internațională care dăinuie de aproape 70 de…
Respectând tradiția fiecărui final de an, Consiliul Județean Maramureș va premia și în 2019 sportivii de elită ai județului, acordând pentru performanțele acestora, dar și pentru munca depusă de antrenori,…
Fundaţia Ucrainienilor Huţuli din România, în parteneriat cu Asociaţia Sinaptica – Maramureş, printr-o cofinanţare a Fondului Cultural Naţional au pus bazele Colecţiei Huţulii Maramureşeni, inițiativă prin care o fostă construcţie-anexă…