ULTIMĂ ORĂ
Pentru acest Program de finanțare, BRCT Suceava are calitatea de Secretariat Tehnic al Programului, iar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației funcționează ca Autoritate de Management. Au fost prezenți și experți din cadrul ministerului de resort care oferă informații și sprijin beneficiarilor în tot ceea ce înseamnă ciclul de proiect: de la faza de achiziții publice, eligibilitatea cheltuielilor, vizibilitatea finanțării europene și până la raportare.
La eveniment au participat secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație, Florin Creț, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, prefectul județului Maramureș, Nicolae-Silviu Ungur, dar și funcționari publici din cadrul ministerului.
În deschiderea evenimentului a luat cuvântul și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, care a subliniat importanța facilitării și ușurării activităților legate de implementarea fondurilor europene, un aspect care este în mod constant promovat și de către instituția județeană. ”Aceste fonduri externe, fie ele transfrontaliere, fie finanțate prin programe operaționale regionale, vin să acopere un deficit de finanțare resimțit de autoritățile publice locale și trebuie accesate cât mai repede. Cei care au semnat contracte de finanțare trebuie să fie atenți, datorită faptului că de cele mai multe ori există întârziere atât în contractarea finanțării cât și în procedurile de achiziții publice și ulterior dificultăți în relațiile contractuale cu executanții de lucrări și prestatorii de servicii”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Obiectivul general al Programul Operațional Comun România-Ucraina este de a spori dezvoltarea economică și de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din zona vizată de program prin investiții comune în educație, dezvoltare economică, cultură, infrastructură și sănătate, asigurând în același timp siguranța și securitatea cetățenilor din cele două țări . Mai multe informații despre Program pot fi accesate la următorul link: http://brctsuceava.ro.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș