ULTIMĂ ORĂ
”Am militat pentru acest proiect ani de zile și am rugămintea ca, de fiecare dată când apare ocazia, să să reamintească autorităților din Ucraina, dar și celor de la București, că este necesar ca proiectul podului peste Tisa să fie deblocat și promovat. Cerem insistent continuarea demersurilor pentru realizarea acestuia, deoarece reprezintă o șansă certă pentru dezvoltare economică atât pentru comunitățile din Maramureșul Voievodal, cât și pentru comunitățile din zona transfrontalieră ucraineană”.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ucrainei în România, Pavel Rohovei, a mulțumit președintelului Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, pentru implicarea în problemele comunității ucrainene, în special în ceea ce privește Liceul ”Taras Sevcenko” din Sighetu Marmației. Vizita se înscrie în parcursul de revigorare a relațiilor româno-ucrainene sub auspiciile evoluției favorabile din cadrul Comisiei Mixte pentu Minorități România-Ucraina. Oficialul ucrainean a subliniat faptul că relațiile bilaterale dintre cele două țări au luat o turnură pozitivă și este de așteptat ca, în toamnă, să fie efectuată o vizită a ministrului de externe ucrainean la București. În plus, se preconizează ca, în viitorul foarte apropiat, să fie deschis un nou punct de frontieră la Isaccea-Orolvka, fapt ce va constitui un semnal de cooperare solid între cele două țări și care, cel mai probabil, va fi urmat de noi astfel de acțiuni de cooperare transfrontalieră.
La finalul întâlnirii, părțile au agreat susținerea proiectelor comune benefice pentru maramureșeni și au subliniat faptul că vor milita pentru îmbunătățirea relațiilor economice dintre cele două țări. La întâlnirea de lucru au mai participat Nicolae-Miroslav Petrețki, deputatul și președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Petrețki, președintele filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România și Zlatin Oleksandr, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș