Accessibility Tools

Stocurile de materiale de protecție sunt suficiente în cadrul spitalelor din subordinea Consiliului Județean Maramureș

În deschiderea ședinței Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc miercuri, 8 aprilie, în sistem videoconferință, șeful administrației județene a prezentat situația stocurilor de materiale de protecție în cadrul spitalelor din subordinea instituției. Acesta a arătat că cele două unități medicale din subordine, respectiv Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare și Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș Baia Mare” vor comunica, săptămânal, atât stocul de materiale de protecție utilizat deja de la începutul decretării stării de urgență, cât și stocul actual.
În ceea ce privește Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, de la debutul stării de urgență au fost utilizate: 47.500 măști chirurgicale, 655 măști FFP2, 460 măști FFP3, 51.000 mănuși, 1.300 combinezoane, 1.000 ochelari de protecție, 500 litri și 500 kilograme de dezinfectanți.

Referitor la situația stocurilor actuale, spitalul dispune în prezent de: 6.800 măști chirurgicale (în cazul acestor măști, stocul se reîntregește zilnic), 840 măști FFP2, 1.000 măști FFP3, 56.000 mănuși, 3.600 combinezoane, 1.200 ochelari de protecție, 1.200 litri și 500 de kilograme de dezinfectanți. Din întreg stocul, doar 300 de măști FFP2 au fost furnizate de către Ministerul Sănătății, restul materialelor fiind achiziționate prin alocările financiare ale Consiliului Județean Maramureș, din fondurile proprii ale spitalului, precum și din numeroasele donații înregistrate în această perioadă.

La Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, de la începutul crizei și până în prezent s-au utilizat: 65.000 măști chirurgicale, 500 măști FFP2, 60 măști FFP3, 360.000 mănuși, 1.200 combinezoane, 600 viziere și 6.500 litri de dezinfectanți. În ceea ce privește stocurile actuale, acestea cuprind: 7.000 măști chirurgicale, 1.300 măști FFP2, 400 măști FFP3, 550.000 mănuși, 2.000 combinezoane, 1.000 viziere și 4.500 litri de dezinfectanți. Contribuția Ministerului Sănătății la stocul acestei unități medicale a constat în 50 de măști FFP 2 pentru spital și 250 de măști FFP2 pentru Unitatea de Primiri Urgențe, restul materialelor fiind de asemenea achiziționate fie din finanțarea Consiliului Județean Maramureș, fie din fondurile proprii sau din donații. În cadrul ședinței, Consiliul Județean Maramureș a mai alocat din rezerva bugetară suma de 1.000.000 lei Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, ca sprijin financiar pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemia cu noul coronavirus.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că spitalele din subordinea Consiliului Județean Maramureș beneficiază de stocuri suficiente la acest moment, mulțumindu-le numeroșilor maramureșeni care și-au unit eforturile pentru a sprijini unitățile medicale. „Menținem legătura cu spitalele din subordine și le suntem alături în orice problemă întâmpinată în gestionarea stocurilor de materiale de protecție. Este foarte important ca materialele de protecție destinate personalului medical și sanitar să existe într-un cuantum care să asigure protecția acestor persoane, precum și confortul psihic. Vedem atât de multe probleme privind aprovizionarea spitalelor la nivel național și mă bucur că noi, alături de oamenii de bine din Maramureș, am reușit să menținem stocuri adecvate pentru spitalele din subordine. Le mulțumesc pe acestă cale oamenilor inimoși și societăților comerciale maramureșene care sunt alături de spitalele din județ în această perioadă”, a declarat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.