ULTIMĂ ORĂ
La elaborarea și ulterior semnarea acestui document și-au anunțat deja ralierea președinții a trei Consilii Județene: Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, fiind așteptate în continuare răspunsurile pozitive din partea județelor Bihor și Satu Mare.
“Suntem optimiști privitor la concretizarea acestui demers comun și sperăm ca toți cei implicați să înțeleagă că susținerea comună a unei strategii macro-regionale reprezintă un document de importanță majoră pentru toate regiunile din lanțul munților Carpați. Cooperarea între regiunile carpatice poate constitui motorul de dezvoltare al economiei locale și poate aduce bunăstare comunităților noastre prin identificarea oportunităților de finanțare și implicarea în proiecte comune. Dezvoltarea cooperărilor cu regiunile înfrățite prin proiecte finanțate pe programele de mediu, reziliență, digitalizare, transport, în parteneriat, pot fi cheia succesului în contextul provocărilor cauzate de pandemie.”, a subliniat în cadrul evenimentului vicepreședintele CJ Maramureș, Doru Alexandru Lazăr.
Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în România, Maciej Lang, a reiterat în cadrul întâlnirii importanța parteneriatului strategic dintre România și Polonia ca un stimulator al cooperării, exprimându-și sprijinul pentru proiectele ce pot genera dezvoltare între regiuni.
La întâlnire au participat o serie de personalități ale administrației și politicii europene printre care: Jean-Pierr Halkin, Director General Adjunct pentru Implementare - Cooperare teritorială europeană, Macroregiuni, Interreg și Implementarea programului I - Macroregiuni, Transnaționale / Interregionale / Cooperare externă, extindere în cadrul Comisiei Europene (Direcția Generală Politică Regională și Urbană), Apostolos Tzitzikostas, președintele Comitetului European al Regiunilor, Siegfried Mureșan, europarlamentar, Marek Kuchcinski, președinte al Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului Republicii Polone și Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.