S-a semnat contractul de lucrări pentru "Reabilitare DJ 187, Leordina (DN 18) - Ruscova - Repedea - Poienile de Sub Munte"

Peste 20 km de drum județean de pe Valea Ruscovei vor fi reabilitați, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II în județul Maramureș. Contractul ”Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii Reabilitare DJ 187, Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte” - LOT2 a fost semnat marți, 7 mai 2019, de la ora 12.00, în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, în prezența consilierilor județeni și ai primarilor din comunele beneficiare.
Drumul judeţean DJ187 este unul dintre cele mai importante axe de comunicaţie rutieră din judeţ, este situat de-a lungul râului Ruscova și deserveşte un număr de 4 localităţi, cu o populație de peste 20.000 locuitori, are o lungime de 20,139 km, și face legătura cu DN18.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a arătat că, în 2016, dintr-un total de aproape 800 km de drum județean, în Maramureș erau reabilitați doar 56 km, iar acum există de aproape 200 km de drum care va fi reabilitat, fie cu finanțare prin Programul Operațional Regional (POP), fie prin PNDL. ”Deja ne gândim la următoarele tronsoane propuse spre reabilitare, pentru care am identificat sursele de finanțare. Astăzi, vorbim despre un drum județean care nu ne făcea cinste prin felul în care arăta și care deservește o zonă cu populație numeroasă. Însă, de data aceasta, nu e vorba de o reparație sau de turnarea unui strat de asfalt, ci de o reabilitare, cu toate categoriile de lucrări aferent”, a afirmat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea.

Câștigătoarea licitației este Asocierea SC CONREP SA (lider de asociere) – SC DIMEX 2000 COMPANY SRL (asociat) și SC EXPLAN SRL (asociat), valoarea contractului fiind de 48.078.715,42 lei fără TVA.

Gabriel Zetea: ”Durata contractului de proiectare și execuție lucrări va fi de 720 de zile de la emiterea Ordinului Administrativ de începere”

Principalele lucrări care se vor executa în cadrul reabilitării drumului DJ 187 vizează: relocarea și protejarea rețelelor de energie electrică, apă, canalizare, lucrări de terasamente, refacerea sistemului rutier, amenajarea stațiilor de autobus, refacerea și consolidarea acostamentelor, stabilizarea zonelor cu cedări de fundație, amenajarea drumurilor laterale cu un sistem rutier elastic, reabilitarea unui număr de patru poduri cu lungimi de la 8 metri la 18 metri, racorduri accese la proprietăți, scurgerea apelor și drenaj, lucrări de consolidare terasamente și taluzuri, 65 de podețe transversale, 30 de podețe de pe drumurile laterale, 489 podețe de acces la proprietăți, precum și lucrări privind siguranța circulației. Durata contractului de proiectare și execuție lucrări va fi de 720 de zile de la emiterea Ordinului Administrativ de începere din care: 180 de zile etapa I (proiectare, verificare și obținerea autorizației de construire) şi 540 de zile etapa a II-a (execuţie efectivă a lucrărilor), a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Prezenți la întâlnire, primarii din comunele de pe traseu au reiterat importanța realizării acestui proiect pentru cei 20.000 de locuitori, în mare parte ucraineni și au precizat că vor oferi tot sprijinul constructorului, pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții bune.

Mihai Boga, constructor: ”Suntem pregătiți să executăm contractul la cerințele cerute de Beneficiar”

Reprezentantul constructorului, Mihai Boga a precizat că sunt pregătiți să execute contractul la cerințele de calitate impuse de Beneficiar. ”Ne cunoaștem cu primarii, am avut colaborări bune cu majoritatea lor și suntem optimiști că ne vom încadra în rigorile execuției,” – a adăugat Mihai Boga.

Județul Maramureș are o rețea de drumuri județene de 786,669 km. În prezent sunt reabilitați 56,02 km de drum județean prin proiectul „Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN18) – Bârsana (DJ185)”, investiție finanțată prin Programul Operațional Regional perioada 2007 – 2013. Lungimea totală de drumuri județene ce urmează a fi reabilitate pe întreg județul Maramureș este de 173,912 km din care: 101,154 km finanțat prin PNDL și 72,758 km finanțat prin POR 2014-2020.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.