Accessibility Tools

COMUNICATE (124)


În perioada 12-14 septembrie 2017 au avut loc la Nancy – Franța, ședințele de toamnă ale Comisiilor Ansamblului Regiunilor Europei, organizație internațională din care face parte din anul 1997 și județul Maramureș. Delegația maramureșeană a fost reprezentată de consilierul județean Florica Roman și șeful Biroului Relații Externe, Mihaela Lițe.

Luni, 11 septembrie 2017, în prima zi de școală a noului an, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Ana Moldovan au ajuns și la deschiderea anului școlar din comuna Săcel, aici unde a fost inaugurat noul pod construit prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) cu finanțarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Potrivit primarului din Săcel, Gavrilă Dologa, noul pod care va deservi comunitatea era o construcție imperios necesară pentru siguranța locuitorilor și se gândește ca numele acestuia să fie Podul Tineretului sau Podul Tinereții.

Luni, 11 septembrie 2017, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, deputatul de Maramureș, Gheorghe Șimon și inspectorul școlar general, Ana Moldovan au participat și la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Liceul Tehnologic ”Alexandru Filipașcu” din comuna Petrova, aici unde administrația locală condusă de primarul Ion Petrovai a inaugurat și noua sală de sport.

Lume multă și selectă la deschiderea noului an școlar la Școala Gimnazială Vișeu de Jos, aici unde, în intervalul 19 – 21 mai 2017 s-a desfășurat ce-a de-a șaptea ediție a Olimpiadei Interjudețene de Matematică a Satelor din Transilvania. În cadrul acestei competiții, elevii din Vișeu de Jos au obținut rezultate remarcabile, iar eleva Denisa Maria Bora, din clasa a IV-a, a obținut premiul I și trofeul concursului. La olimpiadă s-au înscris 133 de elevi ai claselor IV – VIII din Transilvania, care au fost coordonați de peste 50 de profesori de matematică.

În satul Nănești din comuna Bârsana a avut loc duminică, 10 septembrie 2017, cea de-a V-a ediție a evenimentului devenit deja tradiție, ”Fiii satului la Nănești”. Ileana Matus, președintele Fundației ”Moroșanca”, în colaborare cu instituția Consiliului Județean Maramureș, cu Primăria și Consiliul Local Bârsana, dar și cu Centrul Cultural de Arte și Tradiții Bârsana au organizat, și în acest an, o acțiune de excepție. La eveniment au participat oficialități locale și județene care au acceptat cu drag invitația lansată de primarul comunei Bârsana, Teodor Ștefanca, dar și de viceprimarul Ioan Bologa.

Primăria și Consiliul Local Asuaju de Sus, în colaborare cu instituția Consiliului Județean Maramureș, Căminul Cultural Asuaju de Sus și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș au organizat, în intervalul 9 – 10 septembrie 2017, tradiționalul ”Târg al Cepelor” în cadrul ”Festivalul Interjudețean al Cântecului, Dansului și Portului Popular Codrenesc”, ediția XLVII. Programul acțiunilor a început încă din seara zilei de sâmbătă , la ora 20.00, când pe scenă au urcat, pentru un recital extraordinar, Elena Gheorghe și Ducu Bertzi.

Luni, 11 septembrie, în prima zi a noului an școlar 2017 – 2018, tuturor elevilor din clasa 0 domiciliați în unitățile administrativ-teritoriale maramureșene care au semnat protocolul cu instituția Consiliului Județean li se va oferi ”Primul ghiozdan”.

Consiliul Județean Maramureș a început să susțină inițiativele maramureșenilor de a marca cei 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri prin diverse acțiuni și proiecte, încă din anul care precede această aniversare. Astfel, începând din 2017, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, prin programul de finanțare nerambursabilă în domeniul culturii se derulează aproximativ 20 de proiecte menite să informeze, să atragă tinerii spre cunoașterea istoriei locale și să îi conștientizeze asupra importanței momentului 1 Decembrie 1918.

Cea de-a patra ediție a ”Maramureș Balloon Fiesta” va avea loc în intervalul 28 septembrie – 1 octombrie 2017, pe Aerodromul Baia Mare al Aeroclubului României și este un eveniment internațional care promovează frumusețea și valorile culturale ale Maramureșului. Organizat de Asociația SENS cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, pentru buna desfășurare a acțiunii au anunțat că își vor da concursul și reprezentanții autorității locale băimărene.

Județul Maramureș a fost invitat de unul dintre partenerii cu o lungă istorie în ceea ce privește cooperarea transfrontalieră, respectiv județul Szabolcs-Szatmar-Bereg (HU), la o serie de discuții privind depunerea în comun a unor propuneri de proiecte sub egida Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - Slovacia - România - Ucraina 2014 – 2020.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.