Accessibility Tools

COMUNICATE (124)


Povestea Târgului de voluntariat a început în anul 2011 ca o activitate a proiectului ”Voluntar împotriva discriminării” implementat de Fundația de Voluntari Somaschi în parteneriat cu asociația Centrul pentru Dezvoltarea Durabilă Greentin. De atunci, inițiatorii și ONG-urile locale au continuat să implementeze activitatea fără vreun sprijin din partea autorităților locale. Scopul Târgului de Voluntariat este de a promova voluntariatul, oferta organizațiilor participante oferind tineretului și nu numai, o alternativă de petrecere a timpului liber contribuind la dezvoltarea societății civile. În medie, la Târg participă 25 de organizații, majoritatea locale și peste 500 de voluntari.

În intervalul 14 – 18 august 2017, Ansamblul Mugurelul de la Clubul Copiilor Sighetu Marmației se va afla în Uzice – Serbia, unde va participa la cea de-a IX-a ediție a festivalului internațional de folclor ”Children’s Folklore Festival ”Licidersko srce”. Copiii din Maramureș vor reprezenta România la acest renumit festival care are ca scop promovarea folclorului și a tradițiilor din diferite state dar și legarea de noi prietenii și prezentarea țărilor participante.

Gândit inițiat ca un picnic între prieteni, Durușa Summer Hills a devenit, în scurt timp, unul dintre evenimentele cele mai îndrăgite de sfârșit de vară de pe scena festivalurilor open air underground din țară. În cele șapte ediții desfășurate până în prezent, festivalul a găzduit peste 2000 de artiști, DJ și și performeri, precum și peste 8.000 de participanți din țară și din străinătate.

Aleșii județeni au aprobat, în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Maramureș, alocarea unui sprijin financiar, din rezerva bugetară, pentru Asociația Club Sportiv Aqua 1969 Baia Mare, în vederea participării unui număr de patru sportivi băimăreni la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta, care va avea loc în intervalul 14 – 20 august 2017.

Județul Maramureș reprezentat prin Consiliul Județean, inițiatorul proiectului ”Plan de revitalizare a satului Maramureșean”, a solicitat încheierea unui acord de parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Nord-Vest și 18 unități administrativ-teritoriale (UAT) de pe raza județului Maramureș: comunele Desești, Budești, Ocna Șugatag, Călinești, Poienile Izei, Botiza, Ieud, Bogdan Vodă, Giulești, Oncești, Vadu Izei, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Săcel, Șieu și orașele Săliștea de Sus și Dragomirești. Scopul major al proiectului este protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural din județul Maramureș.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a prezentat plenului CJ expunerea de motive a proiectului privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual ce fac parte din familia ocupațională ”Administrație”, din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Maramureș și din serviciile publice din subordinea acestuia.

Plenul Consiliului Județean Maramureș a votat pentru aprobarea repartizării sumelor din cota de 20% calculată din cotele și sumele defalcate din unele venituri ale statului pentru achitarea arieratelor în ordinea cronologică a vechimii acestora, pentru rambursarea ratelor la împrumuturile contractate în baza O.U.G. nr. 2/2015, O.U.G. nr. 46/2015 și O.U.G. nr 8/2016, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2017.

Numărul lunii iulie a revistei de cultură Nord Literar, apărută sub egida Consiliului Județean Maramureș și a Uniunii Scriitorilor din România, propune cititorilor o serie de creații culturale aparținând genului liric, dar și materiale care omagiază memoria academicianului Augustin Buzura, semnate de prof. Gheorghe Glodeanu, Ion Bălu și George Achim.

Consiliul Judeţean Maramureş a depus la ADR Nord-Vest, la jumătatea lunii noiembrie 2016, peste 6.500 de pagini reprezentând documentaţia în vederea promovării spre finanţare a proiectului „Reabilitarea Drumului Nordului – Maramureş, etapa I”. Proiectul, care va fi finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6, prioritatea de investiţii 6.1, Îmbunătăţirea Infrastructurii Rutiere de Importanţă Regională vizează 6 tronsoane de drum judeţean, cu o lungime totală de 72,758 km.

Inspectoratul Școlar județean Maramureș a propus încheierea unui acord de parteneriat cu instituția Consiliului Județean Maramureș și unitățile-administrativ-teritoriale din județ pentru realizarea proiectului ”Primul ghiozdan”, în vederea reducerii abandonului școlar. Proiectul se adresează copiilor care încep clasa pregătitoare în anul școlar 2017 – 2018 și urmărește oferirea de ghiozdane echipate viitorilor școlari.
Pagina 9 din 9

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.