Accessibility Tools

Proiectul Baia Sprie – Bârsana la final

24 Noiembrie 2015 1246
Unul dintre cele mai importante proiecte ale judeţului Maramureş – Reabilitarea traseului de drum judeţean Baia Sprie (DJ18) – Cavnic (DJ184) – Ocna Şugatag (DJ109F) – Călineşti (DJ185) – Bârsana (DJ185) a ajuns la final, acest lucru fiind prezentat în conferinţa de presă de azi 24 noiembrie 2015.
„Avem exact un an şi o lună de la emiterea ordinului de începere, şi iată că lucrarea se va finaliza în termen, iar Maramureşul are un drum la standarde europene. Mai sunt foarte puţine lucruri de făcut, respectiv turnarea a aproximativ 100 m de strat de uzură în zona centurii oraşului Cavnic, o parte din parapeţi şi o parte din marcajele rutiere. Acest drum va fi o carte de vizită a judeţului Maramureş.” – afirmă preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu.

Data finalizării proiectului, conform contractului încheiat cu firma executantă – S.C. Diferit S.A., este 31 decembrie 2015. Contractul este în valoare de 79.058.183,19 lei, iar lucrările efectuate sunt efectuate în mare majoritate în proporţie de 100%, după cum urmează: strat de piatră spartă amestec optimal – 56,02 km (100%), strat de legătură din Bad25PC – 56,02 km (100%), strat de uzură BA16 – 55,41 km, dispozitive de scurgere și evacuare a apelor pluviale – 68,80%;, accese la proprietăţi - 800 bucăţi; podețe transversale - 95 bucăţi; zid de sprijin de greutate 145 m; cămăşuieli ziduri de sprijin existente – 4.100 m; drenuri longitudinale 4.150 m; marcaje longitudinale – 36,58 km; semnalizarea verticală (table indicatoare) parțial între km 0+000 – 25+000 (din Baia Sprie până după pârtiile de schi din Cavnic) între km 290 și integral între km 29+000 – 33+000 (între Cavnic și Budești); trotuare 8.576 m; consolidări cedări de platformă total - 100.00% (din care km 1+385-km 1+455 100.00%); km 1+685-km1+858 - 100%; km 6+470-km6+865 - 100%; km 8+350-km8+450 - 100.00%; km 22+280-km22+430 - 100.00%; km 37+000-km38+055 - 100%; km 48+475-km48+570 si Consolidare km 48+680-km 48+810 - 100.00%; km 49+200-km49+300 - 100.00%);consolidare Valea Cavnicului 98%.

Potrivit declaraţiei preşedintelui Zamfir Ciceu, cele mai mari probleme care au apărut pe parcursul derulării acestui proiect n-au ţinut nici de partea tehnică, nici de condiţiile meteo, ci de lipsa de bună-credinţă a unor oameni care nu şi-au dorit ca acest proiect să fie finalizat. „În regiunea de Nord-Vest, din punct de vedere calitativ, această lucrare le depăşeşte pe toate. Când s-a iniţiat acest proiect a fost gândit ca unul cu destinaţie strategică şi turistică.” – a adăugat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Emil Marinescu.

Biroul de presă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.