Proiecte de zeci de milioane de euro finalizate în Borșa. Alte proiecte importante sunt în derulare

Primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș a prezentat consilierilor județeni prezenți la ședința de CJ care s-a desfășurat joi, 25 iulie, în Maramureșul Voievodal, proiectele finalizate de administrația locală din Borșa, dar și proiectele aflate în derulare. La întâlnirea din Borșa au participat și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, dar și ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif și secretarul de stat în Ministerul Turismului, Gheorghe Bogdan Tomoiagă. Unul dintre cele mai importante proiecte a vizat semnarea contractului de finanțare pentru telegondola din Borșa, un proiect discutat și așteptat de ani de zile de comunitatea de la poalele Pietrosului Rodnei. În cuprinderea acestui proiect în master planul pentru turism, un aport semnificativ l-a avut secretarul de stat Bogdan Tomoiagă.
”Orașul Borșa, stațiune turistică de interes național a câștigat mult în popularitate în ultimii ani. Investițiile private în unitățile de cazare, pitorescul zonei și calitatea serviciilor atrag din ce în ce mai mulți turiști. Orașul este ospitalier în toate anotimpurile și are puncte de interes pentru toată lumea. Borșa concentrează obiective turistice, culturale, religioase, pârtii, cascade, monumente naturale care au adus o parte din faima României în străinătate. Fotografiile realizate la Cascada Cailor, la Lacul Știol sau panoramele au devenit virale pe rețelele de socializare sau coperți în revistele de prezentare ale României în străinătate. Munca susținută din ultimii ani a echipei din Primăria Borșa își arată roadele: proiecte de infrastructură în derulare, investiții substanțiale în condiții mai bune de trai pentru locuitori și implicit pentru turiștii care ne vizitează. Numeroasele participări la târgurile de turism din țară și din străinătate, promovarea pe canalele media și social-media au transformat orașul Borșa în atracția turistică din Nordul României. Potențialul zonei este uriaș și trebuie exploatat pentru a atrage mai mulți turiști prin oferirea de condiții ideale de cazare, de transport, dar și obiective noi, inaccesibile până acum din cauza infrastructurii, un capitol la care suntem pe drumul cel bun deși mai avem de lucru. Investițiile realizate în Borșa cu bani de la Guvernul României și Fonduri Europene sunt necesare pentru a oferi aceste condiții turiștilor, noi locuri de muncă pentru localnici, dar și contribuții mai mari către Bugetul local. Telegondola, un proiect promis borșenilor este un deziderat mai vechi, pe cale să devină realitate”, a declarat edilul din Borșa, Ion Sorin Timiș.

Dintre proiectele realizate de administrația locală în ultimii ani, edilul din Borșa a prezentat Centrul cultural al orașului Borșa, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, unde valoarea lucrărilor obiectivului de investiţie este de 425.000 Euro. Un alt proiect finalizat este Centrul de Informare și Promovare Turistică finanțat din Fonduri Europene pe Axa prioritară 5, Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, valoarea lucrărilor fiind de 158.000 Euro.

Milioane de euro au fost investiți în infrastructura rutieră a orașului

În ultima perioadă, în Borșa au fost reabilitate și modernizate mai multe străzi, respectiv Rodnei, Sânzienelor, Avram Iancu Pietroasa, Gârlei, Albinelor, Capra Neagră, finanţat de MDRAP prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Valoarea lucrărilor obiectivului de investiţie este de 1.600.000 Euro. Reabilitarea Pârăului Negoiescu a fost finanţată de Guvernul României din rezerva de fonduri pentru situaţii de urgenţă, valoarea lucrărilor fiind de 760.000 Euro. Construirea podului din beton peste râul Cisla şi racordarea acestuia cu Drumul National 18 a reprezentat o finanțare de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin PNDL, investiția fiind de 380.000 Euro.

În Borșa au fost reabilitate și blocurile de locuințe S+P+4E Aleea Tineretului, Nr. 7, bl.A7-A8 şi Strada Independenţei bl. 4, cartier Baia Borşa, unde sursa de finanţare a venit din fonduri europene prin POR 2014-2020, iar valoarea proiectului a fost de 530.000 Euro. Modernizarea Centrului Social Multifuncțional de Zi pentru Vârstnici a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013 cu suma de 500.000 Euro. Reabilitarea DC8 Borșa – Baia Borșa a fost finanțată prin POR 2007 – 2013, valoarea investiției fiind de 4.000.000 Euro.

Dintre proiectele aflate în derulare, primarul orașului Borșa a prezentat colectorul principal de colectare a apei uzate menajere și stația de epurare în orașul Borșa, valoarea lucrărilor obiectivului de investiţie fiind de 3.500.000 Euro, un proiect finanţat de Guvernul României prin MDRAP în cadrul PNDL 2.

O altă investiție mare urmăreşte accesarea fondurilor structurale ale Ministerului Fondurilor Europene prin POR – Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale; Prioritatea de investiții: 10.1 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională, unde valoarea proiectului este de 2.300.000 Euro. Un alt proiect aflat în derulare este ”EDU@1000 Șanse la un viitor mai bun pentru 1000 de copii din Borşa şi Vişeu de Sus”, o acțiune cu impact direct asupra facilitării accesului la educație și prevenirea părăsirii timpurii a școlii, acțiuni destinate îmbunătățirii și diversificării serviciilor educațioane oferite. Sursa de finanţare o reprezintă fondurile europene, iar valoare proiectului este de 2.350.000 Euro.

Un proiect extrem de important este "Reabilitarea DN 18 Baia Mare - Sighetu Marmaţiei – Moisei – Iacobeni, proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Transporturilor , unde valoarea proiectului este de 38.880.000 Euro.

Și Ministerul Sănătății, prin ministrul Sorina Pintea a oferit spitalului orașului Borșa aparatură medicală și echipamente de comunicații în urgență în sumă de 1milion de euro, sursa de finanțare fiind Bugetul de stat prin Ministerul Sănătății. Un alt proiect de 1,5 milioane de euro aflat în derulare în reprezintă Punctul Salvamont, Puncte de Observare, Filmare, Fotografiere şi Refugiu Montan, unde sursa de finanțare este din fonduri europene prin POR 2014-2020.

Ultimul, dar nu cel din urmă proiect este telegondola și pârtia olimpică de schi, un proiect finanțat de Guvernul României prin masterplanul pentru turism și cofinanțat de Consiliul Județean Maramureș.

Pentru toate aceste proiecte realizate sau aflate în derulare, primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș a fost felicitat de toți cei prezenți la ședința Consiliului Județean, subliniindu-se faptul că acolo unde primul gospodar este un om harnic, comunitatea are numai de câștigat.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.