Primul-ministru al României, Viorica Dăncilă, în vizită la investițiile UAC Europe din Tăuții Măgherăuș și Dumbrăvița

Pentru a doua oară în decursul a câteva zile, primul ministru al României, Viorică Dăncilă a ajuns în Maramureș, pentru a participa la evenimente importante al Consiliului Județean, dar și pentru a vedea investițiile realizate în județ cu sprijin guvernamental.

Ajunsă la Aeroportul Internațional ”Maramureș” în după-amiaza zilei de vineri, 17 mai 2019, în jurul orei 16.00, premierul Viorica Dăncilă a venit însoțită de ministrul Sănătății, ec. Sorina Pintea, de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, dar și de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea. Oficialii guvernamentali au fost așteptați de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, de primarul din Tăuții Măgherăuș, Anton Ardelean, de parlamentarii de Maramureș, dar și de consilieri județeni. După vizita efectuată la Aeroport, primul-ministru a fost să vadă investiția UAC Europe din Tăuții Măgherăuș, o investiție de peste 130 de de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro reprezintă ajutor guvernamental acordat pe schema de stat.
Universal Alloy Corporation, parte a grupului Montana Tech Componentes AG, este unul dintre liderii mondiali din industria aeronautică. În 2008, UAC a deschis prima fabrică în România, în comuna Dumbrăvița, județul Maramureș. Datorită rezultatelor remarcabile obținute în acești 11 ani de activitate, UAC Europe continuă să investească în România, devenind compania cu cea mai constantă și rapidă dezvoltare din regiune. Pe lângă fabrica din Dumbrăviţa care continuă să se dezvolte, recent, UAC Europe a inițiat o noua investiţie, care se construiește la Tăuţii Măgherăuş, în zona Aeroportului Internațional Maramureș. Directorul financiar al UAC Europe, Daniel Vărzaru a prezentat invitaților investiția care se realizează la capătul pistei Aeroportului Internațional ”Maramureș”.

”Vorbim despre un proiect de peste 130 de milioane de euro, proiect aprobat de Guvernul României pe schema de ajutor de stat în luna noiembrie 2018. Vom avea peste 1.000 de locuri de muncă create și peste 80.000 de mp de construcții amplasate pe cele peste 40 de hectare de teren pe care compania le deține în zonă. Este o investiția strategică, unică nu doar în regiune și în țară, ci și în sud-estul Europei. O investiție gigant care se preconizează că, în cinci ani va tripla cifra de afaceri a companiei și va consolida și mai mult poziția de lider mondial în industria aeronautică. Proiectul UAC Europe din Tăuți se va derula până în 2021 și va cuprinde producția propriu-zisă, care înseamnă extruziune titaniu, extruziune tuburi aluminiu, prelucrare titaniu/aluminiu, tratare și vopsire titaniu/aluminiu și subansamble; un Centru de Training și o Organizație de Design. De asemenea, UAC Europe a construit un program bine pus la punct de implicare în comunitățile locale din Dumbrăviţa și Tăuții Măgherăuș, în toate domeniile de activitate, la care contribuie Asociaţia NEMUS şi American International School of Transylvania, asociaţii susţinute de UACE. UAC Europe și-a dorit să fie mai mult decât un investitor în zonă, un partener, un prieten de nădejde al comunității locale și un factor de dezvoltare și prosperitate. A reușit să-și îndeplinească toate angajamentele făcute până acum și se va ține de cuvânt și în viitor”, a arătat Daniel Vărzaru, directorul financiar al UAC Europe, care a mulțumit încă o dată Guvernului României că a intervenit pentru ca investiția să rămână în Maramureș. Totodată, întreținere și reparații avioane este următorul proiect pe care UAC Europe dorește să îl facă, începând cu 2021, în halele care vor fi construite în cea de-a doua investiție ce va fi realizată aici. Dacă în prezent, la Tăuții Măgherăuș sunt peste 400 de angajați, când lucrarea va fi finalizată, aici vor munci peste 1000 de oameni”, a arătat Daniel Vărzaru, directorul financiar al UAC Europe.

Gabriel Zetea: ”Vom solicita ajutor Guvernului României pentru a realiza centura ocolitoare a municipiului Baia Mare”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a precizat că instituția pe care o conduce a solicitat Guvernului României 20 de milioane de euro pentru Aeroportul Internațional, 40 de milioane de euro pe schema de stat ca și susținere pentru UACE, dar va fi nevoie și de o centură ocolitoare a municipiului Baia Mare, pentru ca cei care vor lucra aici să poată ajunge la muncă, fără să blocheze traficul. Și solicitarea de sprijin va fi adresată tot Guvernului României, pentru că este nevoie de foarte mulți bani care urmează să fie investiți în acest proiect. Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări că toate solicitările bine fundamentate care vor ajunge la Guvern vor fi onorate în cel mai scurt timp.

De la Aeroportul Internațional ”Maramureș” și investiția UAC Europe din Tăuții Măgherăuș, delegația oficială s-a îndreptat către fabrica UACE din Dumbrăvița, care deservește peste 200 de clienți din industria aeronautică, printre care Boeing şi Airbus, primind numeroase recunoașteri și premii pe plan internațional, care atestă profesionalismul serviciilor sale.

UACE produce profile pentru industria aeronautică în următoarele patru divizii ale sale: topitorie și extruziuni, prelucrări mecanice, tratamente de suprafață și asamblare - acesta fiind și traseul pe care o piesă produsă în fabrică îl urmează pe fluxul de producție. Pe lângă departamentul de producție, care bineînțeles este cel mai numeros, compania are departamentele suport (calitate, mentenanță, inginerie, relații clienți, contabilitate, resurse umane) care susțin procesele de producție. Cei peste 1900 de angajați, ”marea familie UACE” reprezintă secretul succesului companiei care pune un accent deosebit pe specializarea potențialilor angajați, dar și pregătirea continuă a acestora, având numeroase parteneriate cu instituții de învățământ liceal și universități. Toate acestea i-au fost prezentate premierului României, Viorica Dăncilă, dar și celor care au însoțit-o în vizita de la Dumbrăvița, declarându-se extrem de încântată de proiectele frumoase care au prins contur în Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.