Accessibility Tools

Meşteşuguri tradiţionale şi peisaje de iarnă – în cea de-a doua zi a "Crăciunului în Maramureş"

Expoziţia „Meşteşuguri tradiţionale din Ţara Maramureşului” este titlul expoziţiei care a fost vernisată azi 15 decembrie la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare. Gazda, Oana Leşiu a precizat că acţiunea se încadrează în rândul evenimentelor organizate sub genericul „Crăciun în Maramureş”. Autorul expoziţiei este fotograful – originar din Sighetu Marmaţiei – Radu Lazăr. Fotografiile, alb-negru, prezintă instantanee şi detalii spectaculoase cu meşteri populari din Maramureş. Aşa cum declara autorul, aceşti oameni l-au impresionat prin naturaleţe şi simplitate şi l-au determinat să realizeze această expoziţie care a fost expusă mai întâi la Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca. Următorul pas va fi adunarea acestor fotografii într-un album, care va avea drept autor al textelor pe Teofil Ivanciuc. Dacă Radu Lazăr susţine că mulţi dintre meşterii pe care i-a fotografiat cu ani în urmă nu mai sunt în viaţă şi că există riscul ca meşteşugurile să se piardă, Teofil Ivanciuc precizează că Maramureşul este cel mai bun păstrător al acestora, aici existând câteva sute de meşteri populari.
O a doua expoziţie vernisată azi, a avut loc în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, unde au fost expuse opt tablouri ale artistului băimărean Gabriel Meseşan. Expoziţia, numită „Iarna în Maramureş”, prezintă viziunea autorului asupra anotimpului alb în satului maramureşean arhaic. Gabriel Meseşan are 27 de ani, este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice şi Decorative din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare, unde l-a avut ca îndrumător al lucrării de licenţă pe profesorul Kovaks Bertalan. Este un artist special pentru că s-a născut cu un defect grav la mâini. Cu toate acestea, el şi-a urmat pasiunea, demonstrând că, acolo unde există talent şi voinţă, nu există bariere fizice în exprimarea viziunii artistice.

Biroul de presă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.