Medicul internist Vasile Bonaț a fost numit director medical interimar al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare

Prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, echipa Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-a întărit cu un nou director medical interimar. Este vorba despre doctorul Vasile Bonaț, medicul-șef al Secției Medicină Internă din cadrul unității medicale, unul dintre cei mai vechi medici care activează în cadrul SJU. Șeful administrației județene s-a întâlnit cu managerul-interimar Vasile Pop și cu directorul medical interimar, Vasile Bonaț, în Cabinetul Președintelui, pentru a discuta viitoarea strategie care trebuie adoptată la nivelul instituției sanitare, dar și proiectele care se doresc a fi implementate în cel mai scurt timp.
”Am convingerea că echipa care conduce în acest moment Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare este una competentă și profesionistă, iar lucrurile bune nu vor întârzia să apară. I-am rugat pe cei doi șefi ai instituției să colaboreze cât mai corect cu toți colegii medici din spital, cu personalul sanitar și personalul auxiliar, să sudeze echipe de oameni pregătiți să ofere performanță la cel mai înalt nivel. Totodată, am cerut să se urgenteze proiectele privind redotarea și retehnologizarea a trei secții foarte importante: Chirurgia Cardiacă, Cardiovasculară și Toracică, Obstetrică-Ginecologie și Urologie”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Prin finanțarea Consiliului Județean Maramureș, în vederea achiziționării de echipamente medicale necesare dotării şi asigurării condiţiilor de punere în funcţiune a Blocului Operator - Sală de operaţii chirurgie cardiacă, cardiovasculară şi toracică din cadrul SJU s-au alocat fonduri pentru o masă de operaţie chirurgie cardiacă şi toracică în valoare de 289.00 mii lei, un ecocardiograf doppler de înaltă performanţă cu sondă transesofagiană, în valoare de 346.00 mii lei, un defibrilator intern cardiac cu padele, în valoare de 29.00 mii lei, trei monitoare funcţii vitale de tip hemodinamic invaziv, în valoare de 173.00 mii lei, trei paturi ATI, în valoare de 173.00 mii lei și un aspirator chirurgical, în valoare de 21.00 mii lei. În ceea ce privește Primăria Municipiului Baia Mare, instituția susține financiar achiziţia sistemului de circulaţie extracorporală, în sumă de 1.046.60 mii lei, care va asigura punerea în funcțiune a blocului operator.

”Aștept ca toate aceste proiecte să fie finalizate în cel mai scurt timp, iar odată dotată sala de operații chirurgie cardiacă, cardiovasculară şi toracică, pentru Secția Obstetrică-Ginecologie este necesară achiziția unui ecograf performant, în timp ce Urologia are nevoie de aparatură medicală care să se ridice la standardul medicilor care activează pe această secție. În acest sens, aștept documentațiile la Consiliul Județean, chiar săptămâna viitoare, pentru a putea să alocăm fondurile necesare în vederea achiziționarii tuturor acestor aparate medicale”, a precizat președintele Gabriel Zetea.

Vasile Pop, managerul-interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a declarat că noul director medical interimar, doctorul Vasile Bonaț este un om capabil, onest, care își face meseria cu profesionalism, iar anii mulți petrecuți în funcția de medic-șef al Secției Medicină Internă au dovedit că este responsabil și dedicat. ”Am convingerea că vom face echipă bună împreună, iar cu ajutorul oferit de Consiliul Județean Maramureș, vom reuși să ducem mai departe toate proiectele începute. După dotarea blocului operator al Secției Chirurgie cardiacă și cardiovasculară, dorim să investim în sala de operații de la Urologie, pentru că avem medici tineri, care își doresc să practice meseria la cele mai înalte standarde. Totodată, ni s-a promis finanțare din partea autorității județene pentru achiziția unui ecograf performant, deoarece avem și un specialist în amniocenteză în cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie și astfel vom putea îmbunătăți atât activitatea în blocul de nașteri, cât și pe secție. Avem în plan un proiect de reabilitare a instalației de apă caldă și rece de la Policlinica Nr. 2 care necesită reparații de amploare. În ceea ce privește Laboratorul de Analize Medicale, dorim să putem efectua în cadrul spitalului toate analizele necesare, fără a fi nevoiți să trimitem pacienții spre alte laboratoare. Totodată, am fost prinși de Consiliul Județean în parteneriatul privind proiectul de testare în masă la nivelul județului și vom încerca să finalizăm în cel mai scurt timp laboratorul de biologie moleculară unde va fi instalat noul aparat Real-Time PCR”, a conchis Vasile Pop, managerul-interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”.

Noul director medical interimar, doctorul Vasile Bonaț a declarat că poziția de conducere care i s-a oferit reprezintă o sarcină dificilă, date fiind condițiile de protejare a corpului medical și sanitar. Acesta a arătat însă că are convingerea că va face o bună echipă cu managerul-interimar, doctorul Vasile Pop. ”Îmi doresc să ridicăm prestigiul spitalului nostru și să rostim cu mândrie numele doctorului Constantin Opriș, cel care se află pe frontispiciul unității medicale și care a pus prima semnătură pe cartea mea de muncă. Îmi doresc o colaborare foarte bună cu întreg corpul medical și sper să ne îndeplinim toate obiectivele”, a conchis și directorul medical interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, dr. Vasile Bonaț.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.