Accessibility Tools

Lucrările de reabilitare a DJ 109 F continuă în ritm alert. Șase șantiere sunt active în Maramureș.

În ultimii ani, reabilitarea infrastructurii rutiere a județului s-a regăsit cu prioritate pe agenda Consiliului Județean Maramureș. Un astfel de exemplu este și șantierul pentru reabilitarea drumului județean 109F pe tronsonul Rogoz – Dămăcușeni - Târgu Lăpuș – Coroieni - Baba, unde lucrările continuă într-un ritm accelerat. Proiectul a fost demarat de către Consiliul Județean Maramureș în vara anului 2019 și se așteaptă să fie finalizat până la finalul acestui an. Cei 28 de kilometri de drum județean aferenți acestui șantier din Țara Lăpușului vor fi reabilitați cu trei straturi de asfalt, podețe, rigole, căi de acces spre proprietăți și un sistem rutier nou, presupunând o investiție de de 92 de milioane de lei, finanțare obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2.
Pentru acest mandat, administrația județeană și-a propus reabilitarea a aproximativ 200 de kilometri de drum județean, prin șase proiecte finanțate prin fonduri guvernamentale și un proiect cu finanțare europeană, depus în cadrul Programului Operațional Regional (POR). Unul dintre cele șase proiecte fianațate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, respectiv cel ce prevedea reabilitarea DJ 182B, pe tronsonul Șomcuta Mare – Remeți pe Someș a fost finalizat în anul 2019, în prezent fiind active alte cinci șantiere pentru care au fost atrase fonduri guvernamentale. În prezent, au loc lucrări de reabilitare pe DJ 186 de pe Valea Izei, sector Bârsana (DJ 185) – Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Bogdan Vodă – Dragomirești și DJ 187 de pe Valea Ruscovei, pe tronsonul Leordina – Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte. Totodată, se lucrează pe DJ 171 între Rogoz și Suciu de Jos, dar și pe DJ 193, între Asuaju de Sus și Asuaju de Jos.

În lucru este și cel mai mare proiect de reabilitare a drumurilor județene din Maramureș, respectiv Drumul Nordului, unde șantierul deschis între Șomcuta Mare și Berchez înaintează în ritm susținut. Proiectul presupune reabilitarea a aproape 80 de kilometri de drum județean și o investiție de peste 40 de milioane de euro din fonduri europene.

Toate cele șase șantiere active în județ se află în directa corrdonare a președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care este responsabil de funcționarea acestora în parametri optimi. Investiția totală pentru reabilitarea celor 200 de kilometri de drum județean se ridică la peste 100 de milioane de euro și reprezintă cel mai ambițios obiectiv al administrațiilor județene din ultimii 28 de ani.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.