Ionel Bogdan: Au început lucrările pentru realizarea noului terminal de pasageri al Aeroportulului Internațional Maramureș

A fost predat către constructor amplasamentul pentru realizarea obiectivului de investiții ”Extindere și modernizare terminal pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș”. Acest moment marchează startul lucrărilor pentru realizarea construcției care va deservi ca terminal de pasageri.

Până la finalul anului 2023, terminalul va fi montat, urmând ca la jumătatea anului 2024 noul terminal de pasageri să fie deja funcțional.
”Voi urmări îndeaproape întregul proces de construcție a acestui obiectiv de investiții vital pentru dezvoltarea Maramureșului. Aeroportul Internațional Maramureș este, practic, o poartă spre dezvoltare, care va contribui la creșterea economică a județului nostru”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Noul terminal va asigura deservirea unui volum de 450 pasageri/oră și va avea o suprafață totală desfășurată de 12.209 mp.

În 2022 a fost semnat contractul de finanțare pentru acest proiect, iar anul acesta, în luna mai, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului terminal.

Compania Concelex a proiectat și va realiza acest obiectiv de investiții important pentru județul Maramureș. Este o companie cu antreprenoriat 100% românesc, care vine cu o expertiză în implementarea acestui tip de proiecte, având în portofoliu obiective de investiții în derulare, precum extinderea și modernizarea aeroporturilor “Aurel Vlaicu” din Timișoara și “Delta Dunării” din Tulcea.

Valoarea totală a proiectului este de peste 134 milioane lei, din care circa 96 milioane lei finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), peste 14 milioane lei finanțare nerambursabilă din bugetul național și circa 2 milioane lei cofinanțare eligibilă a Județului Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.