Ionel Bogdan: Aeroportul Internațional Maramureș va opera zboruri externe, de linie, în mod regulat începând cu anul 2022

05 Octombrie 2021 76
Dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș este unul dintre obiectivele principale ale executivului Consiliului Județean. În acest sens, în ședința de astăzi, aleșii județeni au aprobat Proiectul de Hotărâre care prevede acordarea schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității operatorilor aerieni, respectiv pentru dezvoltarea aeroportului prin stimularea companiilor aeriene să introducă zboruri externe, de linie, regulate.

Schema de ajutor de stat a Consiliului Județean Maramureș, în valoare de 1,2 milioane de euro, aprobată de Comisia Europeană săptămâna trecută, prevede acordarea unor subvenții de până la 800.000 de euro/întreprindere, accesibile pentru toate companiile aeriene interesate să opereze cel puțin două noi zboruri internaționale pe Aeroportul Internațional Maramureș.
Ajutorul se va aloca pe baza unei evaluări a numărului de destinații, a frecvenței zborurilor și a numărului estimat de pasageri atrași în primul an de operare. Schema de ajutor de stat a fost aprobată cu rolul de a sprijini activitatea acestor companii aeriene, precum și redresarea economică în contextul pandemiei de Covid-19.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a vorbit despre importanța dezvoltării Aeroportului Internațional Maramureș: ”Ne dorim să venim cu un sprijin pentru operatorii aerieni în așa fel încât să avem de pe Aeroportul Internațional Maramureș cel puțin trei zboruri externe, zboruri de linie, cu una, două frecvențe pe săptămână. Acesta este motivul pentru care am cuprins în bugetul pentru anul 2021 acești bani pentru aeroport.

Avem experiența celor de la Oradea, celor de la Sibiu, care printr-o astfel de schemă au reușit să aibă curse internaționale. Așadar, am făcut și noi procedurile către Consiliul Concurenței și către Comisia Europeană pentru schema de ajutor de stat, care a fost aprobată săptămâna trecută de Comisia Europeană.

Începând cu anul 2022, sunt convins că vom avea curse internaționale, un lucru pe care ni-l dorim cu toții și care va aduce dezvoltare economică pe plan local și regional, va dezvolta într-un mod echilibrat sistemul național de transport și, totodată, va contribui la revitalizarea și creșterea turismului în Maramureș. Al doilea pas important pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș îl reprezintă realizarea unui nou terminal, proiect la care muncim și pe care îl vom finaliza până la sfârșitul anului 2023.”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.