În data de 18.07.2016 a avut loc întâlnirea dintre echipa de implementare a proiectului ”Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, cod SMIS 1927 – finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş şi persoanele nominalizate la cele 16 centre de informare turistică din cadrul proiectului. S-a discutat despre activitatea centrelor de informare turistică şi s-a realizat instruirea persoanelor care le vor deservi.
S-au distribuit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului (pliante, filme de promovare, postere) fiecărui responsabil din cele 16 centre de informare turistică pentru a servi la informarea tuturor celor ce vor vizita minunatele biserici de lemn.