Accessibility Tools

Cardul European pentru Dizabilitate – poartă de acces spre activități recreative

14 Iulie 2016 1362
Cardul European pentru Dizabilitate este documentul care oferă dreptul persoanelor cu dizabilități la acces gratuit la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber, în state membre ale Uniunii Europene participante la proiectul VS/2015/0429 Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa, până în august 2020.
Persoanele care pot beneficia de Cardul European de Dizabilitate sunt: copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de către comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau a deciziei eliberată de comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

„Cardul European pentru Dizabilitate va permite recunoașterea reciprocă a drepturilor persoanelor cu dizabilități în statele membre participante. Titularii de card care călătoresc în alte state, vor avea acces în aceleași condiții ca și cetățenii cu dizabilități ai statului respectiv, la anumite drepturi, permițând astfel un tratament egal și facilitând mobilitatea în spațiul european. Libera circulație a persoanelor este unul dintre drepturile garantate de către Uniunea Europeană pentru toți cetățenii săi, însă de cele mai multe ori persoanele cu dizabilități întâmpină dificultăți în exercitarea acestuia din cauza nerecunoașterii stării de dizabilitate certificate, precum și dificultății de a beneficia de facilitățile la care, în mod normal, au dreptul în statul de origine. Sunt convinsă că, prin implementarea acestui proiect, vom facilita participarea persoanelor cu dizabilități din Maramureș la viața publică, culturală, la activități recreative, timp liber și sport, participare garantată de Constituție. Tocmai de aceea, consider că un pas către integrarea socială a persoanelor cu dizabilități a fost făcut prin intermediul acestui proiect – pilot”, susține Alina Coste – Mădăras, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.

În acest sens, în vederea implementării proiectului, a fost semnată recent o convenție pentru eliberarea Cardului European pentru Dizabilitate între Consiliul Județean Maramureș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități.

„Orice demers pe care îl putem face pentru a îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilități, este un demers care merită făcut. Nu trebuie să ne sustragem de la nici un efort pentru ca cei care au fost vitregiți de soartă fără voia lor să beneficieze de condiții de viață mai bune. Atunci când vorbim despre creșterea eforturilor financiare, din partea consiliului județean sau de efortul individual al fiecărui angajat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, vorbim de fapt despre o normalitate și o atitudine cu adevărat europeană”, apreciază Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Corina Oniga
Serviciul Relații Publice și Promovarea Județului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.