Accessibility Tools

Hotărârile autorităţii deliberative

privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcţii la R.A. „Aeroportul Internațional Maramureș”
privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcţii pentru Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare
privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții la Spitalul Județean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
privind înființarea Serviciului Public Județean SALVAMONT Maramureș, în subordinea Consiliului Județean Maramureș
privind însuşirea documentației cadastrale pentru imobilul aparținând domeniului public al judeţului Maramureş, situat în municipiul Baia Mare, str. Valea Borcutului nr. 119
privind solicitarea trecerii unui bun din domeniul public al Municipiului Baia Mare în domeniul public al Județului Maramureș
privind vânzarea spațiilor, proprietate privată a județului Maramureş, cu destinaţia de cabinete medicale
pentru aprobarea Regulamentului de acordare a stimulentelor financiare elevilor care au obţinut distincții, medalii şi premii speciale la olimpiadele şi concursurile şcolare judeţene precum şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora
privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat cu Agenția Naţională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) în vederea depunerii spre finanțare a proiectului „VENUS - Împreună pentru o viață în siguranță”
privind stabilirea unor mǎsuri în vederea contractǎrii finanțǎrii rambursabile interne pentru realizarea unor lucrǎri de investiții de interes județean
privind utilizarea excedentului anual al bugetului judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exercițiului bugetar pe anul 2017
privind încheierea unui Acord de cooperare cu Asociația „Comunicați cu noi”, în vederea realizării în comun a proiectului „Uniți în sunet de fanfară”
privind încheierea unui Acord de cooperare cu Palatul Copiilor Baia Mare, în vederea realizării în comun a acțiunii de participare la Concursul de Creație „Glorie Patriei”
privind încheierea unui Acord de cooperare cu Asociația Heidenroslein Baia Mare, în vederea realizării în comun a proiectului „Centenarul Marii Uniri – mărturii şi fapte ale maramureşenilor”
privind încheierea unui Acord de cooperare cu Fundația Arte+, în vederea realizării în comun a proiectului „Festivalul Arte+” în cadrul Galei premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România
privind aprobarea de modificări în „Lista obiectivelor de investiţii” şi în lista poziţiei „Alte cheltuieli de investiţii” pe anul 2018

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.