Accessibility Tools

Hotărârile autorităţii deliberative

privind aprobarea includerii în domeniul public al judeţului Maramureş a unui bun ca urmare a finalizării construcţiei acestuia de către Complexul Astronomic Baia Mare
privind însuşirea documentaţiei cadastrale pentru imobilul aparținând domeniului public al Judeţului Maramureş, situat în Ocna Șugatag, str. Unirii nr. 15A
privind trecerea unui teren din domeniul public al județului și din administrarea Școlii Gimnaziale Speciale Baia Mare în domeniul privat al județului
privind solicitarea trecerii unui bun din domeniul public al Municipiului Sighetu Marmației în domeniul public al Județului Maramureș
privind aprobarea licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, pentru angajați
privind aprobarea licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, pentru elevi
privind repartizarea sumei reprezentând forme de sprijin pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România
privind aprobarea Acordului de parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și a contribuției proprii în vederea implementării proiectului „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor", cod SMIS 2014+127169
privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Maramureş la cheltuielile eligibile care depăşesc valoarea alocată prin contractul nr.15114/09.09.2015 finanțat prin Programul național de dezvoltare locală pentru realizarea obiectivului de investiţie „Reabilitarea drumului județean DJ 109F, Limită județ Sălaj – Târgu Lăpuș (DN 18B) – Dămăcușeni – Rogoz (DJ 171)”
privind aprobarea promovării în parteneriat a proiectului „TRAD-UP Modernizarea Promovării Culturii Tradiționale”, în cadrul programului Europa Creativă subprogramul Cultură
pentru aprobarea contribuţiei Consiliului judeţean Maramureş la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară
privind aprobarea unor măsuri de susținere a Programului cultural prioritar al Consiliului Județean Maramureș pe anul 2018
privind încheierea unui Acord de cooperare în vederea realizării evenimentului cultural –tradițional „Crăciun în Maramureş”
privind încheierea unui Acord de cooperare cu ASOCIAŢIA SOCIAL-CULTURAL-CREŞTINĂ ECREATOR în vederea realizării în comun a proiectului „Maramureșul și unirea minorităților”
privind rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2018 la Regia Autonomă „AEROPORTUL INTERNAŢIONAL MARAMUREŞ”
privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului pe anul 2018
de validare a rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al județului Maramureș pe anul 2018, realizată prin Dispoziția nr.538/02.11.2018
privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole pentru anul fiscal 2019
pentru aprobarea taxelor și tarifelor locale pentru anul 2019
pentru aprobarea contribuţiei Consiliului judeţean Maramureş la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.