Accessibility Tools

Gabriel Zetea: Maramureşul – brand recunoscut ca destinaţie turistică şi în Viena

Dechiderea oficială a Târgului Internaţional de Turism „Ferien Messe” din Viena, unde Maramureşul participă din calitatea de partener oficial al României, a avut loc joi, 12 ianuarie 2017. După cuvântul de deschidere, oficialităţile austriece au vizitat standul judeţului Maramureş, plecând placut impresionaţi de ospitalitatea gazdelor maramureşene. Cei care au trecut pragul standului pregătit de reprezentanţii Maramureşului au apreciat atât prestaţia artistică a Ansamblului Folcloric Naţional ”Transilvania”, cât şi exponatele tradiţionale realizate de cei doi meşteri populari, Maria Zapca şi Daniel Leş, care s-au alăturat delegaţiei maramureşene pentru a arăta tuturor frumuseţea meşteşugurilor tradiţionale realizate în judeţul nostru.
Numeroşi turişti, din toate colţurile lumii, au vizitat standul Maramureşului, unde au gustat preparatele tradiţionale şi au luat parte la spectacolul susţinut de artiştii Ansamblului Folcloric Naţional ”Transilvania”. Totodată, cântecul, jocul şi portul maramureşean au fost prezentate şi pe scena principală a pavilionului expoziţional, atrăgând foarte mulţi turişti, care au dansat alături de membrii Ansamblului ”Transilvania”. De asemenea, atracţii ale standului maramureşean au fost şi demonstraţiile de tors, dar şi tehnicile de realizare a clopului maramureşean, oferite de Maria Zapca, meşter popular.

Prima zi a acestui târg de turism a fost una de bun augur. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, alături de vicepreşedintele Doru Ioan Dăncuş, de consilierii judeţeni, dar şi de primarul oraşului Borşa, Ion Sorin Timiş şi primarul oraşului Vişeu de Sus, Vasile Coman, s-au întâlnit cu Dawid Lasek, ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, Bogdan Mazuru, ambasadorul României în Austria şi cu reprezentanţi din presa austriacă din domeniul turismului. În cadrul acestor întâlniri s-au purtat discuţii în vederea consolidării relaţiilor cu turoperatorii, dar şi a dezvoltării turismului maramureşean.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea a arătat că judeţul nostru are nevoie de promovare, de expunere în cele mai importante locuri din Europa. ”Noua strategie a Consiliului Judeţean Maramureş presupune participarea judeţului la cele mai importante târguri de turism precum Viena, Berlin, Polonia, Tel Aviv şi Bratislava. Este foarte important pentru noi să impunem Maramureşul ca destinaţie turistică, iar oferta din ce în ce mai bogată a judeţului să fie cunoscută de principalii turoperatori. Întâlnirile mijlocite de către Autoritatea Naţională pentru Turism la aceste târguri internaţionale cu reprezentanţi ai autorităţilor locale sau agenţi economici privaţi care acţionează în domeniul turismului contribuie, cărămidă cu cărămidă, la definitivarea brandului Maramureş. Avem o ofertă turistică care poate fi aplicată pe întreaga perioadă a anului în judeţ, oferind turiştilor care aleg să ne viziteze atracţii atât în sezonul de vară, cât şi în cel de iarnă. Știm cu toţii că dezvoltarea judeţului Maramureş este strâns legată de dezvoltarea turismului”, a declarat Gabriel Zetea, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.

În perioada următoare, vor avea loc şi alte întâlniri punctuale între reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş şi ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, David Lasek, pentru a consolida relaţiile bilaterale.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.