Destinațiile Țara Chioarului și Sighetu Marmației sunt prezentate în cadrul Rețelei EDEN

Reprezentanții Destinațiilor Europene de Excelență (EDEN) din toată Europa se întâlnesc în Piatra Neamț, în intervalul 10 - 13 aprilie, pentru a discuta aspecte referitoare la Rețeaua EDEN, la Asociația Rețelei EDEN, la schimburi de experiență și bune practici, dar și posibile colaborări pentru dezvoltarea profesională.
Piatra Neamț, principalul oraș din Ținutul Neamțului a fost desemnat ca destinație EDEN încă din anul 2008. De asemenea, vor fi anunțați câștigătorii Premiului Asociației Rețelei EDEN pentru Inovare. Conferința este organizată de Comisia Europeană, Ministerul Turismului din România și Consiliul Județean Neamț.
 
Maramureşul este reprezentat la această întâlnire de consilierul Dan Carpov, şeful Biroului de Informare Turistică din cadrul Serviciului Relații Publice al Consiliului Județean, care va aborda teme privind dezvoltarea destinațiilor "Țara Chioarului şi Sighetu Marmației", ambele destinații EDEN încă din anul 2017. Pe lângă materialele specifice promovării județului Maramureş, Biroul de Informare Turistică a realizat un montaj video al destinațiilor din Maramureș, care va fi prezentat în cadrul evenimentului. La discuții participă experți europeni în turism şi reprezentați ai destinațiilor EDEN din România şi Europa, dar şi secretarul de stat în Ministerul Turismului, Cristina Tărteață.
 
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.