Accessibility Tools

Gabriel Zetea: Lucrările de la Aeroportul Internațional Baia Mare au fost finalizate în condiții excepționale

09 Aprilie 2017 1242
Făcând referire la lucrările desfășurate la Aeroportul Internațional Baia Mare, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că au fost aproape finalizate lucrările de reabilitare a pistei aeroportului și de prelungire a acesteia, în condiții excepționale. ”După cum am înțeles din partea instituțiilor din domeniul construcțiilor, lucrările acolo au fost de calitate, ceea ce este un lucru îmbucurător. Felicit atât conducerea Aeroportului, cât și pe cei care s-au ocupat de lucrări și pe toți cei care au fost implicați în acest proiect. Fac însă precizarea că, pe lângă sumele necesare pentru a acoperi lucrările care s-au executat aici și care sunt destul de costisitoare, avem nevoie de cheltuieli complementare, conexe, în special pentru partea de securitate la aeroport. Trebuie să conștientizăm faptul că, odată devenit un aeroport internațional în adevăratul sens al cuvântului, acesta va fi frontieră de stat. Pentru aceasta e nevoie de echipamente care să asigure întreg perimetrul”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Șeful administrației județene a subliniat faptul că există o presiune bugetară imensă în acest moment la Consiliul Județean în ceea ce privește asigurarea cash flow- ului necesar pentru lucrările care se desfășoară la Sistemul Integrat de Gestiune de Deșeurilor. ”Cred că înțelegem cu toții că prioritar pentru județul Maramureș, cel puțin în prima parte a anului 2017, este Sistemul Integrat de Gestiune de Deșeurilor. În această perioadă ducem discuții cu cei de la POIM, cu cei de la Comisia de Autorizare a Creditelor Locale pentru a urgenta semnarea contractului privind fazarea Sistemului Integrat de Gestiune de Deșeurilor. El este aprobat de către Comisia Europeană și de către Guvernul României, iar discuțiile între aparatul propriu al Consiliului Județean și cei de la POIM sunt în desfășurare continuă. Sper că luna următoare vom avea semnat contractul și vom avea aprobat din partea Comisiei de Autorizare a Creditelor Locale utilizarea creditului pe care-l avem la CEC. Urmează apoi rambursarea de sume pentru plățile pe care le-am făcut din banii proprii ai Consiliului Județean. În momentul în care vom avea aceste sume disponibile la nivelul CJ Maramureș, vom putea să discutăm și alte investiții pe care le avem în județ”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.