Consiliul Județean Maramureș participă la TTR – ediția de primăvară 2019

Consiliul Județean Maramureș participă la Târgul de Turism al României – ediția de primăvară, care se desfășoară la Romexpo, în București, în perioada 21 – 24 februarie 2019. La acest târg va fi promovată oferta turistică a județului dar și obiceiurile pascale, atât de apreciate de turiștii care ajung în Maramureș. La această ediție, alături de reprezentanții Biroului de Informare Turistică și ai Compartimentului de Promovare a Județului din cadrul Serviciului Relații Publice al Consiliul Județean Maramureș, vor fi prezenți la eveniment și reprezentanți ai Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică din Târgul Lăpuș, Baia Sprie și Seini.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a delegat un reprezentant care va prezenta, la târg, activitatea muzeului, dar și evenimentele anului 2019 ce urmează să fie desfășurate în parteneriat cu instituția Consiliului Județean Maramureș. Tot în standul Maramureșului, un reprezentant al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș va avea pregătit un program care va permite vizualizarea unui tur virtual al bisericilor de lemn din Maramureș. De asemenea, un reprezentant al Biroului Informare Turistică va arăta vizitatorilor cum funcționează aplicația ”Visit Maramureș”, accesibilă atât pe platforma android, cât și iOS.

Pe parcursul târgului vor exista momente artistice asigurate de membri ai orchestrei și ai corpului de balet din cadrul Ansamblului Folcloric Național Transilvania. Nu vor lipsi, nici în acest an, degustările de produse tradiționale, asigurate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. Produsele promoționale folosite de Consiliul Județean pentru promovarea Maramureșului ca destinație turistică vor fi: ”12 motive pentru a vizita Maramureșul” (în limbile română și engleză), ”Maramureș – Circuitul bisericilor UNESCO” (în limbile română și engleză), Harta turistică a județului Maramureș (în limbile română și engleză), pliante ale muzeelor din subordinea Consiliului Județean Maramureș, oferte ale unităților de cazare și alimentație publică (cu titlu gratuit), materiale furnizate de CNIPT-urile din județ etc.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.