Consiliul Județean Maramureș, partener într-un proiect inițiat de CSEI Baia Mare

Proiectul de hoărâre privind oportunitatea implementării în parteneriat a proiectului ”Educația incluzivă – treaptă spre viitor: de la școala prietenoasă la comunitatea deschisă” a fost propus spre aprobare plenului Consiliului Județean Maramureș, de către președintele Gabriel Zetea.

Proiectul este propus spre finanțare în cadrul Apelului 2 – Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc, din cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE și Norvegiene) 2014 – 2021, de către Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare. Acest proiect vizează măsuri de sprijin pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii, din diferite stadii de învățământ: preșcolar, gimnazial și liceal și se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni, cuprinzând derularea a nouă activități. Dintre acestea, două sunt activități generale de management și promovare, șapte fiind specifice, focusate pe grupul țintă care va cuprinde 1500 de persoane structurate astfel: grup țintă principal – 800 de copii și tineri cu risc de părăsire timpurie a școlii, respectiv 100 de copii și tineri cu CES și grup țintă secundar – 260 de cadre didactice și 340 de părinți. Promotorul proiectului este Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare – Unitate de învățământ secundar (ISCEDE3) din sistemul național de învățământ. Partenerii, în ordinea lor, sunt: Asociația Esperando – ONG, Liceul Tehnologic Agricol ”Alexiu Berinde” Seini – unitate de învățământ secundar din sistemul național de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean Maramureș și Bjerkaker Learning Lab – ONG din Norvegia.
Prin implementarea acestui proiect, CSEI Baia Mare va avea posibilitatea dotării atelierelor de confecții, construcții, mecanică și alimentație publică cu utilajele necesare derulării activităților practice la nivel local, conform cerințelor impuse de normele europene, dând posibilitatea elevilor CSEI să se integreze mai ușor pe piața muncii, precum și amenajarea unei camere de terapie multisenzorială care va crea mediul educațional propice pentru elevii cu CES. De asemenea, se vor achiziționa materialele didactice necesare desfășurării activităților din cadrul proiectului, materiale ce se vor folosi, apoi, în derularea procesului instructiv-educativ din cadrul CSEI Baia Mare.

În cadrul acestui parteneriat județul Maramureș va participa, prin desemnarea din cadrul Consiliului Județean Maramureș a personalului specializat care va asigura, alături de ceilalți membri ai echipei, implementarea proiectului. Grantul acoperă 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului, nefiind necesară asigurarea unei cofinanțări. Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul instituției Consiliului Județean, în calitatea sa de compartiment de resort din aparatul de specialitate, în urma verificării documentelor și a cerințelor pentru repartizarea proiectului a arătat că, pentru continuarea demersurilor inițiale au fost îndeplinite condițiile pentru adoptarea acestui proiect de hotărâre, fapt de care aleșii județeni au ținut cont în votul favorabil acordat în ședința ordinară a lunii aprilie 2019.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.