Conducerea DGASPC Maramureș a explicat Consiliului Județean situația înregistrată la CRPH Sighetu Marmației

Aleșii județeni s-au întâlnit joi, 5 septembrie 2019, cu începere de la ora 12.00, în ședință de îndată, pentru a vota trei proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi și un proiect suplimentar. Astfel, a fost aprobată modificarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare DJ 182B, sector Coaș (int. DJ 182C) – Remeți pe Someș (int. DJ 108E), tronsonul Șomcuta Mare (int. DN 1C) – Remeți pe Someș (int. DJ 108E), precum și devizul general actualizat după încheierea contractului de achiziție și întocmirea proiectului tehnic. Aleșii județeni au votat și modificarea componenței nominale a unor comisii de specialitate ale Consiliului Județean, dar și modificarea anexei hotârârii care face referire la alocarea unor sume din bugetul județului pentru realizarea unor evenimente cultural-educaționale de către unitățile administrativ-teritoriale.
La finalul ședinței, în fața plenului au fost invitate reprezentantele executivului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, respectiv Alina Coste-Mădăras, director general, Dorina Curteanu, director Asistență Socială și Maria Griguța, director economic, pentru a prezenta aleșilor județeni măsurile luate în urma problemelor indentificate la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap Sighetu Marmației.

Gabriel Zetea: ”Cerem performanță în concordanță cu sumele investite în cadrul instituției”

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a subliniat, încă o dată, faptul că instituția județeană are doar atribuții financiare, nu și atribuții executive de a interveni asupra modului în care sunt îngrijiți beneficiarii DGASPC. ”Cerem, însă, seriozitate, în concordanță cu sumele investite în cadrul acestei instituții. În ultimii doi ani de zile am primit felicitări din partea Direcției de Asistență Socială pentru sumele acordate, care au fost absolut mulțumitoare de fiecare dată și au fost corelate cu necesitățile transmise. Totodată, au fost crescute semnificativ salariile angajaților din DGASPC, pentru ca toți să fie mulțumiți. În ultima lună, însă, au apărut mai multe incidente care au revoltat și reprezentanții Consiliului Județean, iar o parte dintre aleși au cerut demisia conducerii executive. Ceea ce ne dorim, însă, nu este o discuție aprinsă, ci vrem ca astfel de probleme să nu mai fie semnalate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Și este imperios necesar ca angajații DGASPC să fie mult mai atenți, mai empatici și mai înțelegători cu beneficiarii de care se ocupă, pentru că astfel de lucruri nu mai pot fi tolerate. Avem știință de faptul că nu există suficienți angajați cu vocație în sistem, însă este nevoie de mai multă implicare în selecția și instruirea personalului, dar și de mai multă performanță și autoritate la nivelul executivului. Și un lucru este cert: există vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Poienile de sub Munte și la Sighetu Marmației, iar dacă aceștia nu vor fi identificați, vom considera că este de vină conducerea DGASPC Maramureș”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

În explicațiile oferite de Alina Coste-Mădăras, directorul general al DGASPC, această a precizat că până vineri, 6 septembrie, toți cei 32 de beneficiari aflați în Centrul de Recuperare din Sighetu Marmației vor fi relocați în alte locații din Sighet și Baia Mare. ”Am dispus de urgență constituirea unei comisii de cercetare administrativă care să verifice modul în care au fost tratați beneficiarii internați în centrul din Sighet și vom lua măsurile legale care se impun”.

În paralel cu comisia instituită la nivelul DGASPC, comisia de asistență socială din cadrul Consiliului Județean Maramureș va începe un control paralel pentru a prezenta, în zilele următoare, un raport individual plenului CJ Maramureș. În funcție de raportul care va fi întocmit la final și după ce DGASPC va prezenta rezultatele propriei anchete, discuția va fi realuată.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.