Propunere de parteneriat – Schimb de experienţă
Denumirea proiectului propus: INTERCITIES, MODE ON
Programul de finanţare: Erasmus+ , Acţiunea 1 (Key action) – Proiecte de mobilitate pentru următoarele arii de interes: Tineret/Democraţie / Cetăţeni activi şi voluntariat
Solicitant: Consiliul Municipal TERASSA (provincia Barcelona, Spania), Departamentul pentru Tineret
Descrierea proiectului
Obiectiv general: Proiectul se va concentra asupra tinerilor, în scopul creşterii participării şi implicării lor în viaţa oraşelor lor şi de a promova voluntariatul şi spiritul civic. Se intenţionează să se lucreze cu fiecare grup pentru a descoperi asociaţiile care există în oraşe - culturale, sociale, sportive - şi să aflăm informații despre ele: ce fac asociaţiile şi ce pot face tinerii în cadrul lor. Toate asociaţiile trebuie să aibă în componenţă membri voluntari. Astfel, fiecare grup va face o scurtă prezentare video, promoţională, pentru 2-3 asociaţii. Asta înseamnă că fiecare echipă trebuie să facă un proiect înaintea schimbului de experienţă. Fiecare grup trebuie să fie compus din 8 tineri (4 bărbaţi şi 4 femei), cu vârsta între 17 și 23 ani şi un lider, fără limită de vârstă. Experienţa anterioară în alte asemenea schimburi reprezintă un avantaj.
Perioada propusă pentru derularea schimbului de experienţă: 9 iulie – 16 iulie 2015.
La Terassa, timp de o săptămână, se vor împărtăşi experienţele fiecărui grup, vor fi vizionate filmele, se vor face dezbateri despre felul în care asociaţiile pot fi mai atractive pentru tineri şi în ce fel pot contribui tinerii pentru ele. Vor avea loc vizite şi ateliere de lucru la asociaţiile din Terassa.
Cazarea se va face în două locaţii: câteva zile într-o şcoală şi câteva zile într-o pensiune pentru tineri. Găzduirea (casă, masă) şi activităţile sunt GRATUITE. Participanţii vor achita doar o parte a biletelor de transport (tren, avion).
Căutăm 3 parteneri, provenind din oraşe similare cu Terassa – mărime medie, având între 150.000 şi 500.000 locuitori.
Organizaţiile interesate sunt rugate să-şi confirme participarea în perioada 15 iulie – 7 septembrie 2014. De îndată ce va fi selectat un partener, acestuia i se vor trimite toate detaliile proiectului.
Termen limită: cererea este deschisă până la 01 octombrie 2014; potenţialii partenerii interesaţi ne vor contacta înainte de 7 septembrie 2014.
Contact: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactaţi la Serviciul Promovare a Proiectelor de Dezvoltare – Direcţia de Dezvoltare şi Investiţii, tel. 0262. 211947, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..