Accessibility Tools

Cerere de participare/bune practici în domeniul energiei sustenabile în cadrul unui proiect Orizont 2020

06 Februarie 2017

Consorţiul proiectului european ENLARGE (ENergies for Local Administrations: Renovate Governance in Europe), demers cofinanţat pentru 2 ani prin programul „Orizont 2020", a lansat o propunere de practici participative în domeniul energiei sustenabile. Orice entitate interesată – autorităţi locale, ONG-uri, companii – este invitată să-şi prezinte iniţiativele, reuşite sau nu, în cadrul unui eveniment ce va avea loc în octombrie 2017 la Milano.
Consorţiul proiectului european ENLARGE (ENergies for Local Administrations: Renovate Governance in Europe), demers cofinanţat pentru 2 ani prin programul „Orizont 2020", a lansat o propunere de practici participative în domeniul energiei sustenabile. Orice entitate interesată – autorităţi locale, ONG-uri, companii – este invitată să-şi prezinte iniţiativele, reuşite sau nu, în cadrul unui eveniment ce va avea loc în octombrie 2017 la Milano.

Partenerii proiectului: Institutul de Cercetări Sociale (IRS) din Italia (coordonator), Universitatea de Studii din Torino, Asociaţia Europeană pentru Democraţie Locală (ALDA) şi Stockholm Environment Institute, filiala din Tallinn (Estonia)

Scopul vizat: a explora modele existente de guvernare participativă în domeniul energiei sustenabile, în particular legitimitatea lor, sustenabilitatea şi mecanismele de reuşită, plecând de la cunoştinţe teoretice şi experienţe practice.

Data pentru manifestarea interesului: Cei care doresc să participe la această invitaţie şi să devină «parteneri de sprijin» ai proiectului sunt rugaţi să completeze formularul de aplicare din anexă (en) şi să-l trimită la contactul de mai jos până la 15 martie a.c.

Contact pentru manifestarea interesului şi detalii: dna Erica Melloni, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., coordonator al proiectului.

Informare din partea Serviciului Promovare Proiecte – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon: 0262 211 947, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.