Accessibility Tools

S-a finalizat proiectul „Punte peste generații”

15 Septembrie 2016 1288

Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic”, în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș și Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, a organizat în perioada 1 iulie – 31 august 2016 cea de-a II-a ediție a școlii de vară de pictură „Punte este generații”.
Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic”, în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș și Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, a organizat în perioada 1 iulie – 31 august 2016 cea de-a II-a ediție a școlii de vară de pictură „Punte este generații”.

În acest program s-au înscris 32 de copii din toate categoriile sociale, dar și din diferite localități ale județului Maramureș. Îndrumați de specialiști în domeniul artelor plastice precum Drăghici Ioan, Leș Ioan, Nelly Vass, Mile Vasile, Tarr Iudita, Dragomir Carmen, Rettegi Maria și nu în ultimul rând inițiatorul acestui proiect, Mihai Tirică, aceștia au realizat peste 200 de lucrări care au fost jurizate și selectate pentru a fi expuse. Lucrările selectate de membrii juriului, format din Camelia Moisima – membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Gabriela Dinu – galerist, Ștefana Tirică – psiholog, Barbu Crăciun – profesor în cadrul Liceului de Arte din Baia Mare, vor fi expuse în perioada 17 septembrie – 8 octombrie la sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare.

„Atât părinții, cât și copiii au fost încânți de activitățile desfășurate în această tabără de pictură. Și-au manifestat, totodată, interesul de a se implica si pe viitor în acest proiect. Juriul a constat că nivelul lucrărilor este unul mult mai bun față de anul trecut. Am avut o colaborare deosebit de frumoasă cu micii artiști. Sper, din suflet, ca și la anul să reușim să continuăm acest proiect care a stârnit interesul copiilor față de pictură”, apreciază Mihai Tirică, inițiator al proiectului „Punte peste generații”.

Expoziția de pictură va fi vernisată sâmbătă, 17 septembrie 2016, la ora 13:00 în cadrul Muzeului de Etnografie și Artă Populară.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.