Muzeul de Etnografie și Artă Populară a implementat plata cu cardul la cele două sedii

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș se conformează tuturor criteriilor de distanțare socială și protejare a sănătății celor care trec pragul instituției, fapt pentru care, începând de vineri, 12 iunie, a fost implementată plata cu cardul la la cele două sedii: Muzeul Satului și Clădirea pavilionară.

”Ne dorim să fim o instituție modernă, aproape de nevoile comunităţii și facem tot ce este necesar pentru ca, cei care aleg să ne viziteze, să se simtă în deplină siguranță în contextul pandemiei de coronavirus. Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș se reinventează cu fiecare zi, având oferte atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, fapt pentru care îi așteptăm cu inima și cu portile larg deschise pe toți cei care vor să petreacă un timp de calitate într-un locație de excepție”, a declarat Monica Mare, directorul Muzeului.
Recent, alte două obiective importante au fost finalizate la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Facem referire, aici, la lucrările de la ”Casa Firiza”, unde acoperișul a fost complet restaurat iar fundația a fost ridicată cu încă un rând de piatră, dar și despre ”Harta Muzeului Satului”. Pe lângă proiectele finalizate, au început și lucrările de construcție a unui nou obiectiv de arhitectură tradițională, achiziționat în anul 2018. Este vorba despre o fierărie din localitatea Giulești, cu un inventar foarte bogat, aceasta fiind între ultimele fierării funcționale din zonă și primul obiectiv reconstruit în Muzeul Satului, în ultimii 20 de ani.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Publicat în Ultimă oră

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.