ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Maramureș, prevăzut în bugetul Județului Maramureș pe anul 2021
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Județean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcţiei economice nr.25866/10.12.2021;
Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
În temeiul prevederilor art.173, alin. (3), lit. a), art.182, alin.(1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă utilizarea din rezerva bugetară constituită la dispoziția Consiliului Județean Maramureş a sumei de 850 mii lei pentru finanţarea diferitelor acţiuni, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureș;
- Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş;
- Direcției Juridice;
- DirecţIei Economice.
PREŞEDINTE,
Ionel Ovidiu Bogdan
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 298 Baia Mare, 16 decembrie 2021
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi „pentru” și o neparticipare la vot în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 16 decembrie 2021. Au fost prezenți 31 din 33 de membri ai consiliului județean.