Accessibility Tools

Hotărârea nr. 16 din 05.02.2021

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind modificarea Contractului de delegare a Serviciului de Salubrizare a judeţului pentru activitățile aferente Centrului de Management Integrat al Deşeurilor

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate nr.2279/4.02.2021 al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte - Unitatea de Implementare a Proiectului SMID;
  • Raportul de specialitate nr. 2251/2021 al Direcției Juridice și Administrație Publică;
          Văzând solicitarea emisă de Drusal SA prin Nota de Fundamentare 252/21.01.2021 privind ajustarea tarifelor ca urmare a creșterii salariului minim pe economie conform H.G. 4/2021 și Nota de Fundamentare 5941/17.09.2020 cu privire la fundamentarea tarifului de înfoliere, balotare;
          Analizând consecințele situației de urgență apărută pe amplasamentul CMID Sârbi determinată de fenomenele de alunecări de teren şi până la realizarea măsurilor de punere în siguranță a amplasamentului şi ulterior de finalizare a construcţiei depozitului conform şi a celorlalte investiții necesare operaționalizării activităților de pe amplasament;
          Conștienți de necesitatea adoptării unor masuri pentru asigurarea continuităţii serviciului de salubrizare până la asigurarea condiţiilor de operaţionalizare a tuturor activităţilor componente a CMID;
          Având în vedere prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională, precum și Raportul Direcției Juridice și Administrație Publică privind încadrarea actului în categoria situațiilor de excepție care permit adoptarea actului în procedura de urgență;
          În baza prevederilor art. 8, alin. (3), lit. d²) și k) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
          Raportat la hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 33/2020, nr. 43/2020 și nr.3/2021;
          Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget – finanțe; Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare; Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), alin. (5), lit. m), art. 182, alin. (1) și a art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările şi modificările ulterioare;         
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă modificarea Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de salubrizare a judeţului pentru activitățile aferente Centrului de Management Integrat al Deșeurilor încheiat între județul Maramureș prin Consiliul județean, în calitate de Delegatar şi S.C. DRUSAL S.A. în calitate de Delegat, conform Actului Adițional nr. 4, anexă la prezenta hotărâre ce cuprinde tariful stabilit pentru activitatea de balotare, înfoliere, balotare și stocare temporară , inclusiv costurile de relocare pentru eliminare finală/ valorificare a deșeurilor.
          Art.2. Se aprobă gestionarea deșeurilor biodegradabile şi reziduale mixte colectate în amestec precum și a deșeurilor reziduale rezultate din sortarea deșeurilor reciclabile colectate separat prin metoda balotării, înfolierii și stocării temporare pe o platformă amenajată în acest scop de operatorul CMID – S.C. DRUSAL S.A., până la relocarea și eliminarea finală/valorificare. Balotarea, înfolierea și stocarea temporară a deșeurilor se realizează pe timp limitat până la finalizarea și operaționalizarea unei platforme sau depozit conform realizat în cadrul CMID Sârbi, măsura fiind determinată de situaţia de urgenţă apărută în scopul asigurării continuității serviciului de salubrizare.
          Art.3. Tariful pentru balotarea, înfolierea, stocarea temporară până la eliminarea finală/valorificarea deșeurilor, incluzând și costurile de relocare și eliminare finală//valorificare, este cel rezultat din nota de fundamentare 5941/17.09.2020 prezentată de operatorul S.C. DRUSAL S.A. respectiv 418,54 lei/tonă.
          Art.4. (1) Pentru desfășurarea activității, Delegatarul va pune la dispoziția Delegatului mașini și utilaje de încărcat și transportul deșeurilor achiziționate în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor”.
          (2) Delegatarul va achiziționa/închiria celelalte utilaje și echipamente necesare și va amenaja platforma de stocare temporară pe costurile sale, costuri ce vor fi recuperate prin includerea acestora în tarife.
          Art.5. În tariful aprobat este cuprinsă redevența la nivelul amortizării pentru utilajele puse la dispoziție de Delegatar.
          Art.6. Pe perioada desfăşurării activităților în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre și cuprinse în Actul Adițional, Delegatul va constitui provizioane pentru cantitățile de deșeuri ce nu sunt valorificate și urmează a fi relocate și eliminate final prin depozitare, la nivelul sumelor cuprinse în tariful pe tonă în nota de fundamentare ce stă la baza aprobării tarifului.
          Art.7. Se aprobă activitatea de înfoliere, balotare și stocare fiind acceptat de a se utiliza pentru o perioadă tranzitorie până la operaționalizarea CMID, cuprinzând și activitatea de eliminare finală.
          Art.8. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte prevederi contrare își încetează aplicabilitatea.
          Art.9. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcția Juridică şi Administrație Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiții;
  • Unității de Implementare a Proiectului;
  • ADIGIDM Maramureş;
  • S.C. DRUSAL S.A.

PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu Bogdan
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,
Aurica Todoran
Nr. 16
Baia Mare, 5 februarie 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi pentru, în ședința extraordinară de îndată a Consiliului Județean Maramureș din 5 februarie 2021. Au fost prezenți 31 din totalul de 35 de membri ai Consiliului Județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.