ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea listei spaţiilor proprietate privată a judeţului cu destinaţia de cabinete medicale şi a celor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, propuse spre vânzare
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei de patrimoniu şi logistică, precum şi avizul favorabil al comisiei de specialitate; În baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 68/2008 art. 4 al. (1) şi (2) privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical;
În baza art. 91 al. (1) lit. f) şi art. 97 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă lista spaţiilor proprietate privată a judeţului cu destinaţia de cabinete medicale şi cabinete de tehnică dentară pentru Policlinica stomatologică nr.1, str. Gh.Bilaşcu nr. 22A, Baia Mare, propuse spre vânzare prin negociere directă şi prin licitaţie publică cu strigare conform Anexei nr.1 şi nr.2.
Art.2. Se aprobă lista spaţiilor proprietate privată a judeţului cu destinaţia de cabinete medicale pentru Centrul de sănătate nr. 2, str. G.Marinescu nr. 3, Baia Mare, propuse spre vânzare prin negociere directă conform Anexei nr. 3.
Art.3. Se aprobă lista spaţiilor proprietate privată a judeţului cu destinaţia de cabinete medicale pentru Planing familial, str. Moldovei nr.17A, Baia Mare, propuse spre vânzare prin negociere directă conform Anexei nr. 4.
Art.4. Se aprobă lista spaţiilor proprietate privată a judeţului cu destinaţia de cabinete medicale pentru Centrul de sănătate nr. 3, str. Progresului nr.37A, Baia Mare, propuse spre vânzare prin negociere directă conform Anexei nr. 5.
Art.5. Listele aprobate se afişeză la sediul Consiliului judeţean şi pe site-ul www.cjmaramures.ro.
Art.6. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judelului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş;
- Direcţiei de patrimoniu şi logistică;
- Direcţiei juridice şi administraţie publică;
- Compartimentului pregătire şedinţe şi relaţii cu consilierii.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 15 iulie 2008.
PREŞEDINTE,
Mircea Man
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 15 iulie 2008 Nr. 113