Accessibility Tools

Hotărârea nr. 105 din 28.05.2021

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind înscrierea în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Maramureș și darea în administrarea R.A. ”Aeroportul Internațional Maramureș”a unui teren înscris în CF 61281- Tăuții Măgherăuș, nr. cad. 61281

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției economice și patrimoniu/Direcției Arhitect Șef nr. 9586/18.05.2021;
  • Adresa nr. 243/07.05.2021 a R.A. ”Aeroportul Internațional Maramureș”;
  • Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 225/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ”Extindere și modernizare terminal pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș” situat în Orașul Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș;
  • Extrasul CF 61281- Tăuții Măgherăuș;
          În baza prevederilor:
  • art. 108, lit. a), art. 287, lit. b), art. 297, alin. (1), lit.a), alin. (2), art. 298-300 din O.U.G.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 863, lit. b), art. 866 - 868 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru urbanism, amensajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul art. 173 alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă înscrierea în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Maramureș a unui teren înscris în CF 61281- Tăuții Măgherăuș, nr. cad. 61281, având datele de identificare cuprinse în anexa la prezenta hotărâre.
          Art.2. (1) Se aprobă darea în administrarea R.A. ”Aeroportul Internațional Maramureș” a terenului cuprins la art. 1, în vederea extinderii și modernizării terminalului de pasageri la ”Aeroportul Internațional Maramureș”.
          (2) Predarea-primirea terenului menționat la alin. (1) se va face în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri.
          Art.3. Se aprobă completarea prin act adițional a anexei la contractul de administrare nr. 1834/240/2003 încheiat între Consiliul Județean Maramureș și R.A. ”Aeroportul Internațional Maramureș”.
          Art.4. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Judeţului Maramureş.
          Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Arhitect Șef; - R.A. ”Aeroportul Internațional Maramureș”;
  • Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș.

PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu Bogdan
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran 
NR. 105
Baia Mare , 20 mai 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi pentru și o neparticipare la vot, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 28 mai 2021. Au fost prezenți 30 din 34 de membri ai consiliului județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.