Accessibility Tools

"Dunărea, Dobrogea, Delta" în imagini expuse în Maramureș

13 Iulie 2016 1032

O serie de fotografii realizate în spațiul dobrogean în care sunt imortalizate aspecte privind flora, fauna, dar și peisaje reprezentative din extremitatea sud – estică a României vor fi cuprinse în cadrul unei expoziții.
O serie de fotografii realizate în spațiul dobrogean în care sunt imortalizate aspecte privind flora, fauna, dar și peisaje reprezentative din extremitatea sud – estică a României vor fi cuprinse în cadrul unei expoziții.

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, în colaborare cu Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, din cadrul Institutului de Cercetări Eco – muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, organizează la Galeria de Artă din cadrul centrului comercial, Gold Plaza Baia Mare, expoziția temporară „Dunărea, Dobrogea, Delta”. Aceasta cuprinde 60 de fotografii realizate în diferite perioade ale anului, reprezentative pentru spațiul dobrogean – peisaje, floră, faună, cu accent deosebit pe habitate și specii protejate. Daniel Petrescu, Valeriu Leonov, Mihai Baciu, Iliuță Goean, dar și Mihai Petrescu sunt autorii fotografiilor, și sunt recunoscuți pentru profesionalismul și dragostea lor pentru natură.

„Substratul geologic cu trăsături specifice, modelat în timp de factorii climatici, a permis dezvoltarea unor peisaje și ecosisteme specifice, cu o geo - diversitate și biodiversitate remarcabile și unice pe teritoriul României. Valorile patrimoniale naturale întâlnite de-a lungul Dunării, pe culmile dezgolite ale Măcinului sau în cea mai mare și titrată arie protejată de la noi din țară – Delta Dunării – au fost cu măiestrie imortalizate prin ochi de artist și redate în imagini fotografice de o frumusețe greu repetabilă”, apreciază Ioan Denuț, director al Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Expoziția va fi vernisată vineri, 15 iulie 2016, începând cu ora 12:00, la Galeria de Artă din cadrul centrului comercial, Gold Plaza Baia Mare, situată la etajul 2. Imaginile, reprezentând cel mai vechi teritoriu românesc – Munții Măcinului alături de cel mai nou teritoriu românesc – Delta Dunării, vor putea fi vizitate în perioada 15 iulie – 31 august 2016.

Corina Oniga
Serviciul Relații Publice și Promovarea Județului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.