Accessibility Tools

"Constatări" cuprinse în fotografii

06 Februarie 2017 808

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” va găzdui joi, 9 februarie 2017, începând cu ora 14, expoziția de fotografie „nu mă mir… constat”. Lucrările fotografului Dan Daniel vor putea fi admirate în perioada 9-23 februarie în Salonul Artelor al bibliotecii județene.
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” va găzdui joi, 9 februarie 2017, începând cu ora 14, expoziția de fotografie „nu mă mir… constat”. Lucrările fotografului Dan Daniel vor putea fi admirate în perioada 9-23 februarie în Salonul Artelor al bibliotecii județene.

Dan Daniel şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie, inspirat fiind de maestrul fotograf Silviu Gheţie. A început să lucreze ca și fotograf de presă în anul 2002 la cotidianul „Graiul Maramureşului”. La acea vreme a mai colaborat şi cu „Gazeta de Maramureş”. În perioada 2008-2010, a profesat ca și fotograf la săptămânalul „Estrada maramureşeană”. Din 2010 şi până în 2016 a gestionat un mic shop foto în cartierul Hatvan, iar din februarie 2016 Dan Daniel activează ca și fotograf freelancer.

Evenimentul va fi moderat de dr. Ioan Marchiş, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş.

Serviciul Relații Publice și Promovarea Județului


Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.