Activități desfășurate la Biblioteca Județeană Petre Dulfu în perioada 28 ianuarie - 1 februarie 2019

29 Ianuarie 2019 241
Oaspetele bibliotecii: artistul fotograf Teodor Radu Pantea, Oradea.

Luni, 28 ianuarie

ora 11.00, Secţia pentru copii

Preşcolarii din grupa mare de la Grădiniţa Gabi (director Gabriela Măgurean) vor vizita biblioteca şi vor asista la prezentarea covorului povestitor „Povestea ceasului cu inimă”, la Ludoteca Secţiei pentru copii, susţinută de bibliotecar Mara Popovici. Pentru ei va fi realizată în Sala Mircea Pop o expoziţie de carte tematică. Cadre didactice implicate: Mădălina Şuştic.
ora 17.00, Salonul Artelor

Va avea loc vernisajul “Salonului de iarnă” - ediţia 2019, al membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic”. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi asociaţia mai sus amintită. Expoziţia este deschisă la Salonul Artelor în perioada 28 ianuarie – 11 februarie 2019 şi poate fi vizitată conform programului bibliotecii.

Prezintă: dr. Ştefan Mariş, director CJCPCT Maramureş și Mihai Tirică, preşedinte AAP „Alexandru Şainelic”.

Joi, 31 ianuarie

ora 13, Salonul Artelor, Cabinetul de Medalii

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Asociaţia EuroFotoArt Oradea organizează expoziţia retrospectivă intitulată „Oglinda memoriei”, a artistului fotograf Teodor Radu Pantea, membru EFIAP. Evenimentul face parte din Festivalul de fotografie „Carol Pop de Szathmari”, ediţia a VI-a, 2019.

Curator: Ştefan Tóth, membru EFIAP

ora 14.15, Secția împrumut carte pentru adulți

Va avea loc o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Ce mai citesc tinerii?”, scopul fiind promovarea cititului. Sunt invitați să participe tineri dornici să-și petreacă timpul liber la bibliotecă. Vor avea loc discuții libere despre cărțile citite, fiecare încercând să convingă, prin argumente, de ce merită să fie citită respectiva carte.

Vineri, 1 februarie

ora 13.00, Sala de conferinţe

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează lansarea cărţii „Comentarii. Discursuri. Predici”, semnată de pr. Simion Mesaroş. Vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Nicolae Felecan, prof. Săluc Horvat, prof. Vasile Leschian, dr. Teodor Ardelean.


Activităţi extra muros din săptămâna 28 ianuarie – 2 februarie 2019

Secția pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

În data de 29 ianuarie, bibliotecara Mara Popovici de la Secția pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” va prezenta covorul povestitor „O noapte cu ninsoare” preşcolarilor de la Grădiniţa Nr. 30 (director: prof. Anamaria Dutca). Cadre didactice implicate: Liliana Pop, Eugenia Tuns, Rozalia Pop, Mariana Butoi, Cornelia Topan, Viorica Marchiş.

În data de 30 ianuarie, bibliotecara Paula Roman de la Secția pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” va prezenta covorul povestitor „Legenda sticletelui” elevilor din clasele clasele pregătitoare A şi B de la Colegiul de Arte (director: prof. Dan Filip). Cadre didactice implicate: Cristina Walter şi Ancuţa Bila.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.