An de an, la începutul primăverii, sărbătorim FEMEIA. 8 Martie este o zi cu dublă semnificație: Ziua Internațională a Femeii și Ziua Mamei. La începutul primăverii, timpul se oprește în loc pentru a aduce un omagiu femeilor din întreaga lume. Mă alătur și eu celor care vă transmit cele mai sincere aprecieri și gânduri de bine și vă doresc să aveți parte de o primăvară frumoasă, plină de bucurii, de satisfacții personale și profesionale.
Femeia este cea mai importantă ființă din univers, deoarece ei îi datorăm viața noastră, educația, empatia pentru cei din jur, înțelepciunea și înțelegerea. Femeia este o sursă necontenită de energie, de optimism, un exemplu de bunătate și dăruire. Pentru grija pe care o purtați familiilor voastre, pentru iubirea cu care îi înconjurați pe cei dragi, pentru zâmbetul care este mereu prezent pe chipul vostru, pentru gingășia de care dați dovadă, pentru bunătatea și dragostea pe care o răspândiți în jur, primiți cele mai sincere și calde urări, alături de întreaga noastră recunoștință. Femeile trebuie apreciate și prețuite mereu pentru tot ce reprezintă ele în societate și în fiecare familie.
Ziua de 8 Martie îmi conferă plăcutul prilej de a transmite tuturor doamnelor și doamnișoarelor din Maramureș, urări de sănătate și multă fericire alături de cei dragi. Vă doresc să aveți parte de o primăvară plină de iubire, să fiți înconjurate de tandrețe, armonie și dragoste, să vă bucurați în mijlocul familiilor dumneavoastră de această zi specială.
La mulți ani, femei minunate!
Gabriel Zetea,
Președintele Consiliului Județean Maramureș
MARAMUREŞ
Consiliul Judeţean